Marile bănci centrale investesc agresiv în aur, folosit tot mai mult ca monedă de rezervă

Marile bănci centrale investesc agresiv în aur, folosit tot mai mult ca monedă de rezervă
Publicat: 22/10/2012, 19:07
Actualizat: 29/09/2018, 11:38

Marile bănci centrale, din SUA și până în Europa, investesc agresiv în aur, care devine în mod evident „noua monedă de rezervă” la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de portalul de informații financiare 24/7 Wall Street, preluat de MarketWatch.

Creșterea substanțială a prețului aurului vorbește de la sine, investițiile în metalul prețios aducând în trimestul al treilea un randament de 11,1%. Prețul aurului a crescut în primele nouă luni cu 16%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Portalul 24/7 Wall Street a analizat primii 10 mari deținători de aur, care, în mod surprinzător, nu coincid cu cele mai mari 10 economii ale lumii.

Astfel, două țări relativ mici, Elveția și Olanda, au rezerve importante de aur, ocupând pozițiile șase și nouă în clasament, chiar dacă PIB-urile lor se află abia pe locurile 19, respectiv 17 în lume.

Potrivit Acordului pentru Aur al Băncilor Centrale încheiat de state europene mari, multe țări cu economii importante ar trebui să vândă aur, dar nu o fac.

Marea Britanie, cu un PIB de 2.430 miliarde de dolari, este a șaptea mare economie a lumii, dar în funcție de deținerile de aur se află abia pe locul 17, reprezentând numai 15,9% din totalul rezervelor sale externe.

O altă excepție este reprezentată de Brazilia, care este pe locul șase în lume cu un PIB de 2.500 de miliarde de dolari, dar deține numai 33,6 tone de aur, respectiv 0,5% din rezervele sale externe. Brazilia se poziționează astfel pe un surprinzător loc 52 la nivel mondial în rândul deținătorilor de aur.

FMI este al treilea mare deținător de aur în lume, cu 2.814 tone, iar Banca Centrală Europeană se află în urma Indiei, pe locul 11, cu 502 tone, reprezentând 32,3% din rezervele sale.

Achiziții recente de aur au fost făcute de băncile centrale din Rusia, Turcia, Ucraina și Republica Kârgâză.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, acest metal nu mai este doar un scut față de inflație, dar și un element major de protecție în cursa mondială de devalorizare a monedelor, chiar dacă prețurile de consum sunt relativ stabile.

Analizele consiliului au arătat că o creștere de 1% a masei monetare, în decurs de șase luni, în Statele Unite, Europa, India și Turcia, tinde să majoreze prețul aurului cu 0,9%, 0,5%, 0,7%, respectiv 0,05%.

Statele Unite, prima economie a lumii cu un PIB de 15.000 de miliarde de dolari, au cele mai mari rezerve de aur, 8.133 de tone, urmate la mare distanță de Germania, a patra mare economie, cu 3.395 tone de aur.

Italia, a opta economie mondială, este al treilea mare deținător de aur, cu 2.451 tone, urmată de Franța, a cincea mare economie, cu 2.435 tone aur.

China ocupă abia poziția a cincea în clasamentul deținătorilor de aur, cu 1.054 tone, chiar dacă este a doua mare economie mondială, cu un PIB de 7.300 miliarde de dolari.

Topul primilor 10 mari deținători în aur este completat în ordine de Elveția, Rusia, Japonia, Olanda și India.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună