Patru curse aeriene programate să aterizeze sau să decoleze de la Timișoara, afectate de ceață

Patru curse aeriene programate să aterizeze sau să decoleze de la Timișoara, afectate de ceață
Publicat: 24/10/2012, 12:37
Actualizat: 31/01/2019, 22:06

Patru curse aeriene operate pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara sunt afectate, miercuri, de ceața din zona aerogării, una dintre acestea fiind redirecționată la Arad, unde nu a reușit însă aterizarea, tot din cauza ceții, aeronava întorcându-se în aer și îndreptându-se spre Otopeni.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Nicoleta Trifan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că patru curse aeriene au fost afectate de ceață, vizibilitatea fiind de 100 de metri de-a lungul pistei.

Astfel, sunt afectate cursele București-Timișoara, care ar fi trebuit să aterizeze la ora 8.20 pe Aeroportul din Timișoara și care a fost redirecționată pe Aeroportul din Sibiu, Bergamo-Timișoara, care ar fi trebuit să aterizeze la ora 10.25.

Inițial, aceasta din urmă a fost direcționată la Arad.

Potrivit directorului Aeroportului Internațional Arad, Dan Bălăcel, cursa Wizzair Bergamo-Timișoara a fost deviată la Arad, din cauza ceții.

În jurul orei 10.30, piloții au încercat aterizarea pe pista din Arad, însă la capătul acesteia ceața era densă, astfel că s-au întors în aer, anunțând ulterior că aparatul de zbor va pleca spre Otopeni.

„A fost o încercare nereușită de aterizare la Arad din cauza ceții, iar piloții au decis să aleagă Otopeni, unde sunt condiții bune”, a precizat Bălăcel.

De asemenea, au fost afectate două curse care urmau să decoleze de la Timișoara, una spre București, care era programată la ora 8.40, și alta spre Forli, programată la ora 11. Aceste curse vor decola atunci când ceața se va risipi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător