UPDATE 16.55Subiectul aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost scos de pe agenda Consiliului JAI care va avea loc joi și vineri în Luxemburg, fiind amânat pentru ședința din 6-7 decembire, a declarat pentru Mediafax un purtător de cuvânt al Președinției cipriote a Consiliului UE.
„Nu mai este pe agenda de discuții pentru mâine, însă a rămas pentru agenda reuniunii Consiliului JAI care va avea loc în 6-7 decembrie. Unele state membre au exprimat preocupare privind evoluțiile politice din România și Bulgaria, așa că am întrebat toate părțile interesate, inclusiv guvernele de la București și Sofia și am decis să amânăm discuția pentru reuniunea următoare”, a declarat, pentru Mediafax, Nikos Christodoulides, purtător de cuvânt al Președinției cipriote semestriale a Consiliului UE.
De asemenea, el a arătat că la reuniunea din decembrie subiectul nu va fi doar discutat, ci se va și încerca de către Președinția cipriotă obținerea unei decizii privind aderarea celor două țări la Schengen.
„Încercăm să o discutăm pentru a avea o decizie. Nu va fi doar o discuție formală”, a asigurat Christodoulides.
Examinarea cererilor de aderare ale României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost amânată pentru martie 2013, din cauza unei incertitudini cu privire la capacitatea autorităților acestor două țări de a își respecta obligațiile, au declarat miercuri surse diplomatice la Bruxelles, relatează AFP.
O abordare este prevăzută pentru joi, în cursul reuniunii miniștrilor de Interne din cadrul UE la Luxembourg, dar „nu a venit timpul să se ia decizii”, a subliniat una dintre aceste surse.
Autoritățile din România se așteptau la această amânare, având același orizont de așteptare – martie 2013 pentru aderarea la Schengen cu frontierele aeriene și maritime, după cum a arătat gândul, în exclusivitate, aici.Frontierele terestre ar urma să fie incluse în spațiul Schengen abia în iunie 2013, cel mai devreme.
După criza politică de la București, din vară, Germania s-a alăturat Olandei în opoziția la aderarea României la Schengen. Cele două țări așteaptă raportul suplimentar pe Justiție, din decembrie 2012, din cadrul MCV convenit cu Comisia Europeană.
Joi, la Luxembourg, are loc reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), la care vor participa ministrul de Interne Mircea Dușa și șeful Departamentului Schengen și Relații Internaționale din MAI, Marian Tutilescu. Subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen va fi abordat, alături deMecanismul de Protecție Civilă a Uniunii Europene, Programul Regional de Protecție la situația din Siria și analiza privind implementarea Planului Național de Acțiune al Greciei privind reforma azilului.