Doi soldați polonezi au fost răniți, miercuri, după ce elicopterul lor a fost atacat în provincia Ghazni din estul Afganistanului, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.
Potrivit generalului de brigadă Bogdan Tworkowski, unul dintre soldați a fost grav rănit. Tworkowski a declarat pentru agenția PAP că atacul s-a produs în timpul unei patrule de rutină, „într-o zonă foarte periculoasă, locuită de rebeli”.
Insurgenții au deschis focul asupra elicopterului cu mitraliere.
„Din nefericire, atacuri similare asupra forțelor coaliției au loc tot mai des”, a declarat el, menționând aproximativ 12 astfel de incidente în ultima săptămână.
În urmă cu două luni, doi piloți de elicopter americani au fost uciși într-un district învecinat.
Forțele poloneze staționează în Afganistan din 2002, iar până în prezent numărul victimelor în rândul acestora a fost de 37 de persoane, inclusiv un medic.