Prima pagină » Știri » O cutie cu moaștele a zece sfinți, printre care și moaștele Sf. Constantin cel Mare, DESCOPERITĂ LA CONSTANȚA

O cutie cu moaștele a zece sfinți, printre care și moaștele Sf. Constantin cel Mare, DESCOPERITĂ LA CONSTANȚA

O cutie cu moaștele a zece sfinți, printre care și moaștele Sf. Constantin cel Mare, DESCOPERITĂ LA CONSTANȚA

O cutie cu moaștele a zece sfinți, printre care și cele ale sfântului Constantin cel Mare, a fost găsită în clopotnița unei biserici din Constanța, scrie stirileprotv.ro.

Cel mai probabil, racla a fost ascunsă în clopotnița bisericii „Sf. Dumitru” în anii ”70, de frica regimului comunist, ea fiind găsită abia acum, în timpul unei curățenii generale. „Este un semn dat de Dumnezeu către noul părinte paroh”, a declarat o credincioasă aflată în biserică.

Lângă cutia cu moaște a fost găsit și un document, scris în limba greacă și datat 1936, care atestă autenticitatea rămășițelor. Stirileprotv.ro precizează că textul în greacă a fost scris de starețul Schitului „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” de pe Muntele Athos, cel care a donat cutia cu moaște bisericii din Constanța.

Racla cu moaștele celor zece sfinți va fi expusă, de joi seara, în biserica „Sf. Dumitru” din Constanța.

Citește și