DANSEZ PENTRU TINE SEZONUL 13 va fi LIVE PE PRO TV și începe vineri, 26 octombrie, în pași de vals și pe tema unuia dintre cele mai îndrăgite basme românești – „Povestea lui Harap Alb”, informează televiziunea.
„Fabulos” în opinia Biancăi Drăgușanu, „extrem” în cea a Monicăi Davidescu, „provocare” pentru Oana Ioniță și „victorie” pentru Marian Drăgulescu – așa este văzut debutul celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine”.
DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13. Marian Drăgulescu s-a transformat în „mârțoagă” – VIDEO
Pavel Stratan vede în competiție șansa de a se depăși pe el însuși, în timp ce Șerban Copot, cucerit cândva de breakdance, speră să se îndrăgostească de un stil nou. De asemenea, Daniel Max Dragomir va putea scrie o carte despre febra musculară dobândită în urma antrenamentelor, iar Nicoleta Luciu nu se teme de nimic.
Ghinionul este pe cale să se spargă în ringul visurilor odată cu prima ediție a show-ului de la Pro TV, ajuns la cel de-al XIII-lea sezon. Vineri, telespectatorii Pro TV vor pluti pe ritmuri de vals alături de cele opt perechi intrate în concurs pentru marele premiu de 60.000 de euro și vor putea vedea cum este spus în pași de dans unul dintre cele mai îndrăgite basme românești, „Povestea lui Harap Alb”.
DANSEZ PENTRU TINE, sezonul 13, din 26 octombrie la ProTv. Ce noutăți aduce noul sezon
Laura Cosoi și Bogdan Boantă pășesc din nou împreună în ringul visurilor și dansează valsul demonstrativ. „Sunt foarte fericită să mă întorc pe ringul de la «Dansez pentru tine», mai ales că n-am mai dansat de mai bine de un an. Sunt foarte emoționată și aștept cu nerăbdare să împărtășesc publicului și concurenților ceva din eleganța și misterul valsului”, a spus Laura Cosoi.
Tot în prima ediție din mult așteptatul sezon, baletul emisiunii va aduce în fața telespectatorilor o versiune în pași de dans și coregrafii uluitoare a poveștii lui Harap Alb.
Atenți nu doar la detaliile tehnice, ci și la emoția transmisă și la grația concurenților, jurații emisiunii „Dansez pentru tine” – Emilia Popescu, Beatrice Rancea, Mihai Petre, Edi Stancu și Wilmark – vor răsplăti actul artistic al perechilor cu note pe măsură.
În aceeași ediție a emisiunii, prezentatorul show-ului, Ștefan Bănică, își va încânta fanii cu o piesă nouă, cântată în premieră la „Dansez pentru tine”. „Vino”, așa cum este intitulată aceasta, face parte din albumul „Altceva”, care a fost lansat miercuri, la AFI Palace Cotroceni. Piesa se va regăsi și în concertele din cadrul turneului „Altceva”, care începe pe 27 octombrie la Constanța și cuprinde 9 dintre cele mai importante orașe din țară.
DANSEZ PENTRU TINE. Monica Davidescu luptă în această toamnă pentru visul partenerului său
DANSEZ PENTRU TINE LIVE PRO TV. Marian Drăgulescu participă la „Dansez pentru tine”