Barack Obama a votat joi la Chicago (Illinois, nord) cu 12 zile înainte de data oficială a alegerilor prezidențiale și legislative americane, conform imaginilor transmise în direct de televiziuni, relatează AFP
Președintele democrat în exercițiu a devenit astfel, conform echipei sale de campanie, primul lider al Statelor Unite în exercițiu care a profitat de scrutinul anticipat autorizat în numeroase state, unul dintre elementele pe care acesta se bazează pentru a triumfa în fața adversarului său republican Mitt Romney în seara de 6 noiembrie.
Sosit după ora locală 16:00 (00:00, ora României) la un birou de vot din Chicago, Obama a prezentat un act de identitate comisiei înainte de a i se înmâna un card pe care l-a folosit într-un aparat electronic.
Obama a făcut o scurtă oprire la Chicago într-un turneu electoral de două zile care l-a purtat joi prin Florida (sud-est) și Virginia (est). El trebuie să participe în cursul serii la o ultimă reuniune electorală în Ohio (nord).
După ce a votat, președintele, angajat într-o cursă acerbă cu Romney, și-a încurajat compatrioții să îl imite.
Votul în avans, a declarat acesta, „înseamnă că nu trebuie să vă învoiți sau să vă organizați pentru a lua copii (de la școală) și a merge la vot”.
Alegerile americane sunt organizate în prima marți a lunii noiembrie și această zi nu este una liberă.
„Dacă ceva se întâmplă în ziua alegerilor, v-ar împiedica” să votați, a mai adăugat Obama: „dacă va fi vreme urâtă, nu vă va uda”.
„Este într-adevăr practic. Nu pot să vă spun pentru cine am votat”, a glumit președintele, mulțumind angajaților biroului de vot.
„E bine să fii acasă, înapoi în cartierul meu”, a adăugat Obama care înainte să se instaleze la Casa Albă cu soția și copii săi în ianuarie 2009, locuia într-un cartier bogat din sudul marelui oraș din Illinois unde se află acum cartierul general al comitetului său de campanie.