Un cățel din rasa Terrier, Boh, a fost salvat de o echipă de pompieri, după ce l-au găsit în vizuina unui bursuc, scrie Daily Mail. Patrupedul a rămas blocat sub pământ după ce a fugărit un iepure, iar când a fost găsit încă avea rozătoarea moartă în gură.
Echipajul de salvare a detectat câinele cu ajutorul unui aparat special pentru descoperirea supreviețuitorilor de după cutremure. „Inițial, am folosit un echipament pentru detectarea acustică și așa am auzit răsuflarea grea, iar noi am bănuit că este un animal în suferință. Apoi, cu ajutorul unei camere de filmat, pe care am băgat-o într-un mic tunel, am reușit să vedem câinele”, au povestit pompierii.
Potrivit salvatorilor, câinele a fugărit un iepure și după ce l-a prins, a rămas blocat în vizuina unui bursuc, motiv pentru care nu a mai putut respira regulat. Câinele a fost îngrijit de veterinari o perioadă, apoi a fost înapoiat stăpânului său. „Boh este un aventurier, fuge după tot ce poate. Era pe afară, în curte, însă la un moment dat a dispărut. Acum ne-am bucurat că a revenit la noi și că este în stare bună”, a spus stăpânul.