Fată de nouă ani la spital, după ce a fost atacată de câini în stradă când se întorcea de la școală

Fată de nouă ani la spital, după ce a fost atacată de câini în stradă când se întorcea de la școală
Publicat: 26/10/2012, 20:16
Actualizat: 28/09/2018, 17:35

O fetiță în vârstă de nouă ani, din municipiul Bacău, a ajuns la spital, vineri după-amiază, în stare de șoc și cu multiple plăgi mușcate, inclusiv la față, după ce a fost atacată în stradă, în timp ce se întorcea de la școală, de patru câini fără stăpân, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit informațiilor oferite de polițiștii băcăuani, incidentul a avut loc pe strada Aviatori, din municipiul Bacău, copila fiind singură în momentul în care a fost atacată de o haită de câini comunitari chiar în apropiere de casă. Alertat de strigătele copilei, un vecin a intervenit și a reușit să o scoată din colții câinilor, ulterior micuța ajungând la spital.

„Fetița a ajuns la spital traumatizată psihic și cu plăgi multiple la coapse, mâini și o ureche. Cadrele medicale i-au administrat vaccinul antirabic, iar apoi a fost direcționată către Secția de Chirurgie Pediatrică, unde va rămâne internată pentru tratament de specialitate. Desigur, copila va avea nevoie și de consiliere psihologică, ținând cont de trauma prin care a trecut”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău, Mirela Romaneț.

Polițiștii au declanșat o anchetă în acest caz și, din primele cercetări, se pare că nimeni nu va fi tras la răspundere.

„În urma cercetărilor desfășurate, s-a constatat că fetița a fost atacată de câini fără stăpân pe o stradă din apropierea locuinței. În această situație, cum nimeni nu poate fi tras la răspundere, incidentul nu reprezintă o infracțiune sau o contravenție care să fie de competența Poliției”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Raluca Ciobanu.

La sesizarea spitalului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a declanșat propria anchetă, în condițiile în care fetița atacată de câini are ambii părinți plecați în străinătate, copila fiind în îngrijirea unei mătuși.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...