Doroftei: FR Box îi este datoare 200.000 de dolari actualului președinte

Doroftei: FR Box îi este datoare 200.000 de dolari actualului președinte
Publicat: 28/10/2012, 14:48
Actualizat: 27/09/2018, 23:42

Fostul campion mondial la box, Leonard Doroftei, a declarat că Federația Română de Box îi este datoare 200.000 de dolari actualului președinte Rudel Obreja.

„A împrumutat, ca persoană fizică, federația cu 200.000 de dolari! Adevărul iese încet, încet la iveală! Bănuiesc că ar vrea să organizăm o cheta de la sportivii și antrenorii din box să-i dăm acești bani! Este incredibil ce s-a întâmplat la FRB!”, a declarat Doroftei agenției MEDIAFAX.

Doroftei își va depune marți candidatura la președinția federației în intentia de a „stopa declinul boxului românesc”.

„În ultimele zile, se întâmplă tot felul de lucruri urâte pentru boxul românesc. Prima veste rea am primit-o de la AIBA când am fost anunțați că din cauza faptului ca nu s-au organizat alegeri pentru președinția federației nu ni s-a acceptat prezența la Mondialele de tineret din Armenia. De la medaliați, în 10 ani de dictatură am ajuns participanți la marile competiții! Acum nici participanți nu mai suntem! Nu-și va da demisia nici săptămâna asta și va răpi și fetelor din lotul național șansa de a merge la Mondiale! Nu-și va da demisia nici măcar pe 23 noiembrie când au fost anunțate alegerile pentru că știe că omul pe care vrea să-l lase urmaș la federație, să-i păzească toate actele pe care le-a făcut, nu are șanse să câștige!”, a declarat fostul campion mondial.

Doroftei a fost sâmbătă la Reșița, alături de Relu Auraș, Vasile Câtea, Titi Tudor și Marcel Boboc, pentru a discuta cu Francisc Vaștag despre alegerile la Federația Română de Box.

„Am aflat apoi că din cauza unei singure persoane, cea care ne-a adus în situația de a fi dezafiliați, tot Biroul Federal va ajunge la DNA pentru a da explicații despre gala Bute. Inclusiv Relu Auraș si Titi Tudor. A târât numele federației în mocirlă pentru ca să facă bani de pe urma boxului și a oamenilor ei!”, a spus Doroftei.

Leonard Doroftei a afirmat ca va veni la federație împreună cu Feri Vaștag, Vasile Câtea, Titi Tudor, Relu Auraș, Marcel Boboc, Adrian Lăcătuș, Mihai Craiu, Adrian Fetecău și cu mulți alții ca sã salveze boxul românesc „care este în prăpastie, nu pe marginea ei”.

„Avem o echipă, una foarte mare și valoroasă pe care o voi prezenta zilele urmtoare, care este deschisă oricui vrea să pună umărul la redresarea boxului, un plan de reclădire a boxului de la nivelul copiilor și cadeților, oameni care vor să ne ajute din punct de vedere financiar și vrem să câștigam alegerile din 23 noiembrie!”, a declarat fostul campion mondial.

Președintele FR Box, Rudel Obreja, care se află în Canada, nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei stiri.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?