Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au început urmărirea penală împotriva a 18 președinți de secții de votare din Olt, precum și față de alte șase persoane, pentru că în ziua referendumul privind demiterea președintelui traian Băsescu ar fi introdus în urne buletine de vot suplimentare.
„De exemplu, la cele 18 secții de votare ai căror președinți sunt învinuiții din prezenta cauză, au fost identificate între 10 și 78 de situații de voturi fraudate (per secție), acestea constând, de regulă, în falsificarea unor semnături pe listele permanente sau suplimentare, în dreptul unor persoane care fie erau plecate din țară, localitate, fie nu s-au prezentat la vot sau erau chiar decedate”, informează, luni, Parchetul ICCJ.
Sursa citată arată că procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au derulat cercetări față de președinții unor secții de votare de pe raza județului Olt, precum și față de alte persoane.
Astfel, la data de 23 octombrie 2012, procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții: Florentin Silviu Tatomir, președintele unei secții de votare din Piatra Olt (24 acte materiale), Liviu Davidescu, președintele unei secții de votare din Scornicești (trei acte materiale), Emilian Păun, președintele altei secții de votare din Piatra Olt (12 acte materiale), Sica Mihai, Valeria Radu, președintele unei secții de votare din Scornicești, Sat Rusciori (patru acte materiale), Dragoș Ionuț Marinescu, președintele altei secții de votare din Scornicești (19 acte materiale), Florea Olaru, președintele unei secții de votare din localitatea Chițeasca (13 acte materiale), Ovidiu Marian Gheorghe, președintele altei secții de votare din Scornicești (cinci acte materiale), Elena Tudose, președintele unei secții de votare din Satul Leotești (patru acte materiale), Dumitru Radu, Ani Șișu, președintele unei secții de votare din Circumscripția nr. 30, Județul Olt (44 acte materiale), Verginica Cumpănașu, președintele unei secții de votare din Circumscripția electorală nr. 30, Județul Olt (două acte materiale), George Cristian Iordache, președintele unei secții de votare din satul Bobicești, Ionela Andreea Stanca, Verginica Stanca, Dumitru Ghiță (două acte materiale), Liviu Porumbelu, președintele unei secții de votare din Circumscripția 30, Județul Olt (trei acte materiale), Georgeta Stîrlea, președintele unei secții de votare din Circumscripția nr. 30, Județul Olt (opt acte materiale), Elena Mitran președintele unei secții de votare din localitatea Colonești (16 acte materiale), Florina Iova președintele unei secții de votare din localitatea Bălănești (16 acte materiale), Maria Sima, președintele unei secții de votare din localitatea Dejești (11 acte materiale), Maria Pielaru, președintele unei secții de votare din comuna Colonești, sat Guești (15 acte materiale), Maria Popescu, președintele unei secții de votare din Circumscripția electorală nr. 30, Județul Olt (șase acte materiale), Florin Diaconescu președintele unei secții de votare din Circumscripția electorală nr. 30, Județul Olt (13 acte materiale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 54 sau 55 din Legea 3/2000.
Potrivit anchetatorilor, în 29 iulie 2012, învinuiții au utilizat diferite procedee în vederea introducerii în urne a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prin falsificarea unor mențiuni, fie pe listele permanente, fie pe cele suplimentare, ceea ce a condus la situații de vot multiplu, respectiv de voturi fraudate.
În ceea ce-i privește pe ceilalți învinuiți, în sarcina acestora a fost reținut faptul că, fie conduceau alte persoane la mai multe secții de votare cu scopul ca acestea să voteze de mai multe ori, fie au votat ele însele de mai multe ori.