39 de angajați ai CFR Călători, dintre care opt inspectori, au fost reținuți

39 de angajați ai CFR Călători, dintre care opt inspectori, au fost reținuți
Publicat: 29/10/2012, 20:52
Actualizat: 27/09/2018, 19:15

Un număr de 39 de angajați ai CFR Călători din cei 43 care au fost conduși la audieri au fost reținuți, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, opt dintre cei reținuți având funcții de inspectori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procurorul Alina Popescu, cele 43 de persoane audiate, luni, sunt conductori și șefi de tren și inspectori suspectați de luare și dare de mită, asociere în vederea săvârșririi de infracțiuni, precum și divulgare de informații.

Până luni, la ora 20.00, procurorii brașoveni au emis 39 de mandate de reținere pentru 24 de ore, iar o persoană a fost lăsată să plece. Dintre persoanele reținute, opt sunt inspectori (cinci din cadrul Regionalei CFR Călători Brașov), restul fiind conductori și șefi de tren.

La ora transmiterii acestei știri, procurorii mai aveau de audiat încă trei angajați, potrivit procurorului Alina Popescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Luni, la sediul Parchetului au fost aduși alți 43 de angajați ai CFR de la regionalele București, Brașov și Cluj, după ce în 25 octombrie a fost audiat primul lot de 81 de persoane. Ulterior, 70 de angajați au primit mandate de reținere, însă Tribunalul Brașov a decis cercetarea acestora în libertate.

„Persoanele audiate astăzi (n.r. – luni) la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov îndeplinesc funcțiile de inspectori de specialitate (supracontrol) în cadrul Regionalei SNTFC CFR Călători SA București (trei persoane), Brașov (cinci persoane) și Cluj (o persoană). Persoanele care îndeplinesc această calitate sunt suspectate a fi comis infracțiunile de luare de mită în formă continuată de la partidele de tren (conductori și șefi de tren) pe care le controlau și de la care primeau diverse sume de bani, în scopul neîndeplinirii atribuțiilor lor de control și al anunțării controalelor planificate asupra partidelor de tren, toate aceste acțiuni fiind comise în vederea sprijinirii activității infracționale a tuturor persoanelor implicate”, se arată în comunicatul Parchetului.

Cu privire la inspectorii de specialitate din cadrul Regionalei București se mai reține că aceștia sunt suspectați și de comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu deoarece aceștia determinau partida de tren să nu trateze corespunzător călătorii frauduloși. În sarcina inspectorului din cadrul Regionalei Cluj se reține în plus faptul că acesta a comis infracțiunea de abuz în serviciu – infracțiune asimilată infracțiunii de corupție – prin faptul că și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu, în înțelegere cu revizorul central Cioncan Valentin, întrucât nu a amendat călătorii fără bilet identificați pe rutele controlate, prejudiciind astfel bugetul SNTFC „CFR Călători” SA și „asigurând un folos material pentru sine și pentru revizorul central Valentin Cioncan (reprezentat din sume de bani primite cu titlu de mită de la călătorii frauduloși)”.

În privința inspectorilor din Regionala București, aceștia, având acces la informații nedestinate publicității privind controalele ce se făceau pe anumite rute, controale ce vizau identificarea și tratarea potrivit legii a călătorilor frauduloși, anunțau partidele de tren (șefi de tren și conductori de tren) cu privire la efectuarea acestora, în scopul sprijinirii grupării infracționale așa încât să nu se ajungă la deconspirarea activităților lor și pentru a asigura folosul material rezultat din aceste activități.

„Din cercetările făcute în cauză a rezultat că astfel de fapte săvârșite de personalul din cadrul SNTFC CFR Călători SA au o frecvență cu totul deosebită reprezentând un fenomen generalizat de corupție în sânul societății comerciale naționale, în legătură cu activitățile de verificare a documentelor de călătorie, până în vârful ierarhiei profesionale din structura respectivă a societății. Cercetările vizează peste două sute de persoane angajați ai societății, având calitatea de personal de tren (conductori și șefi tren), inspectori și revizori de specialitate din cadrul Revizoratului General Siguranța Circulației, astfel cum rezultă din următoarea ierarhie profesională: revizor general, revizor, revizori regionali și inspectori”, potrivit sursei citate.

Mai multe descinderi au avut loc, joia trecută, la sediul CFR Călători și la regionalele CFR Călători din țară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajați suspectați de fapte de corupție. Astfel, au fost duși la audieri 81 de angajați, iar 70 dintre aceștia au fost reținuți de procurorii brașoveni pentru luare și dare de mită și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Tribunalul Brașov a respins, vineri, toate propunerile de arestare preventivă pentru cei 70 de angajați ai CFR Călători reținuți pentru infracțiuni de corupție și abuz în serviciu, majoritatea acestora având interdicție de a părăsi țara.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online