„Testele au confirmat prezența unor urme de TNT și nitroglicerină pe 30 de scaune. Aceste substanțe au fost descoperite la joncțiunea dintre carlingă și o aripă”, a afirmat cotidianul polonez.
Potrivit unei ipoteze a experților citați de Rzeczpospolita, aceste urme de explozibil ar putea proveni de la obuze neexplodate prezente în număr mare în regiunea Smolensk (vestul Rusiei), care a fost teatrul unor lupte crâncene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Contactat marți dimineață, purtătorul de cuvânt al Parchetului militar polonez care supraveghează ancheta privind catastrofa de la Smolensk, Zbigniew Rzepa, a refuzat orice comentariu. El a anunțat că Parchetul se va pronunța în legătură cu aceste descoperiri în jurul prânzului.
Teste efectuate imediat după catastrofă de experții ruși și polonezi au exclus prezența unor materiale explozibile pe rămășițele aparatului.
„Trebuie să aflăm înainte de toate concluziile Parchetului, interpretările sale, să știm care este sursa eventuală a acestor substanțe, descoperite conform cotidianului. Toate celelalte vor depinde de aceasta”, a declarat marți dimineață purtătorul de cuvânt al Guvernului, Pawel Gras, pentru postul public de televiziune TVP.
Avionul președintelui polonez Lech Kaczynski s-a prăbușit la 10 aprilie 2010 în timp ce încerca să aterizeze pe o ceață densă la Smolensk, provocând moartea celor 96 de persoane aflate la bordul său. Teoriile conspiraționiste privind acest accident circulă în continuare în Polonia.
Delegația poloneză urma să asiste la Katin, în apropiere de Smolensk, la ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la masacrul ofițerilor polonezi prizonieri ai Armatei Roșii de către poliția secretă sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.