Rasism în campionatul ceh de hochei pe gheață.

Rasism în campionatul ceh de hochei pe gheață.
Publicat: 30/10/2012, 17:25
Actualizat: 29/09/2018, 12:20

Federația Cehă de Hochei pe Gheață (CSLH) a anunțat, marți, la Praga, că a amendat cu 30.000 de coroane (1.200 de euro) clubul Pirati Chomutov din prima ligă, pentru comportamentul rasist al unor fani la adresa jucătorului canadian Wayne Simmonds, informează AFP.

Simmonds, hocheist al formației Philadelphia Flyers, a profitat de greva din NHL pentru a evolua la echipa cehă Bili Tygri Liberec. Duminică, o parte a galeriei din Chomutov l-a făcut „maimuță” pe jucătorul canadian, în timpul meciului din etapa a XVII-a a campionatului ceh, după un duel cu un hocheist al gazdelor.

„Suntem dezgustați de comportamentul unui grup de spectatori, care au atentat astfel la buna reputație a clubului nostru. Le cerem scuze lui Wayne Simmonds și întregii echipe Bili Tygri Liberec”, se arată într-un comunicat al grupării Pirati Chomutov, publicat pe site-ul oficial.

În urma acestui comunicat, CSLH a decis să nu dicteze amenda maximă, de circa 20.000 de euro, și nici să oblige echipa din Chomutov să dispute un meci cu porțile închise.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...