Fostul premier a fost întrebat dacă este cazul unei noi suspendări a președintelui Traian Băsescu, în contextul în care președintele PE, Martin Schulz, i-a îndemnat pe politicienii de la București să lase deoparte luptele partizane.
„Cred că trecem de la sârbă la vals, ca să mă exprim elegant. Nu are nicio legătură discursul președintelui cu a doua parte a întrebării… E un subiect care mi se pare că este adus în discuție într-un mod nepotrivit, cred că România și mediul politic, mulți dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineață până seara”, a precizat Tăriceanu.
El a mai susținut că România a fost slăbită în plan european de episodul suspendării din funcție a președintelui Traian Băsescu.
„O țară cum este România care vara trecută a fost în mod predominant măcinată de acest conflict politic major nu poate să contribuie cu deplinătatea forțelor sale ca problemele europene să-și găsească o rezolvare. Cu alte cuvinte, noi nu ne putem aduce contribuția pe care mulți o așteaptă pentru că România este într-un fel slăbită în urma acestei situații politice pe care am traversat-o în vara trecută”, a explicat liderul deputaților PNL.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este de acord cu Crin Antonescu atunci când acesta a spus că nu va fi cazul unei noi suspendări a lui Traian Băsescu, el arătând că, în situația în care USL va câștiga peste 50%, numirea premierului USL e singura soluție de stabilitate.
Premierul a arătat că orice altă soluție decât desemnarea premierului din partea alianței care a câștigat ar reprezenta o criză politică de care România nu are nevoie.
Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, transmisă de Pro TV, că Traian Băsescu va fi suspendat din nou, la sfârșitul acestui an, respectiv după alegerile parlamentare, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câștigă alegerile.
Antonescu a precizat că nu crede că acest lucru se va întâmpla și a menționat că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu nu reprezintă un punct de program al USL, nici declarat, nici nedeclarat.
Întrebat de moderator dacă exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu în 2013, Antonescu a imaginat scenariul suspendării chiar în 2012, în cazul în care Traian Băsescu ar refuza să ia act de voința politică exprimată de electorat la alegerile parlamentare.
Ideea unei noi suspendări din funcție a președintelui Băsescu a fost lansată de către președintele fondator al PC, Dan Voiculescu.