Prima pagină » Magazin » Gene Hackman, anchetat de poliție, după o altercație cu un om al străzii

Gene Hackman, anchetat de poliție, după o altercație cu un om al străzii

Gene Hackman, anchetat de poliție, după o altercație cu un om al străzii
Gene Hackman a fost anchetat de poliția americană după ce starul american a pălmuit un bărbat - o persoană fără adăpost - care a insultat-o pe soția lui, în fața unui restaurant din statul american New Mexico, informează contactmusic.com.

Gene Hackman a fost anchetat de poliția americană după ce starul american a pălmuit un bărbat – o persoană fără adăpost – care a insultat-o pe soția lui, în fața unui restaurant din statul american New Mexico, informează contactmusic.com.

Potrivit site-ului TMZ.com, actorul s-a simțit amenințat atunci când Bruce Becker, un bărbat care trăiește pe stradă, s-a apropiat de el și a insultat-o pe soția sa, Betsy. După acea insultă, Gene Hackman l-a pălmuit pe Becker.

Din nefericire pentru actor, care încerca să apere onoarea soției sale, Becker a alertat poliția, care a venit să îl interogheze pe Hackman, chiar în restaurantul unde acesta lua cina în compania soției sale. Polițiștii au ascultat depoziția actorului și au decis că acesta – care a spus că s-a simțit amenințat atunci când Bruce Becker s-a apropiat de el și de soția lui – a acționat în legitimă apărare și a decis să nu îl acuze pe Gene Hackman de agresiune. Bruce Becker nu a fost rănit, iar actorul a fost liber să părăsească restaurantul fără să fie arestat.

Andrea Dobyns, de la poliția din Santa Fe, a spus că incidentul s-a produs marți, în jurul orei locale 13.30. Dobyns a confirmat faptul că așa-zisa agresiune a fost „mai degrabă o palmă decât un o lovitură cu pumnul”.

Betsy este cea de-a doua soție a actorului Gene Hackman, cu care s-a căsătorit în 1991.

Gene Hackman, în vârstă de 82 de ani, a fost căsătorit cu Faye Maltese în perioada 1956-1986.

Gene Hackman a câștigat două premii Oscar – unul pentru rolul principal din filmul „Filiera Franceză/ The French Connection” (1971) și al doilea pentru rolul secundar din lungmetrajul „Necruțătorul/ Unforgiven” (1992).