Prefectul de Suceava cere primarilor să protejeze de intemperii panourile de afișaj electoral

Prefectul de Suceava cere primarilor să protejeze de intemperii panourile de afișaj electoral
Publicat: 06/11/2012, 15:10
Actualizat: 28/09/2018, 22:36

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunțat, marți, că a solicitat primarilor ca panourile pentru afișajul electoral să fie suficiente pentru toți candidații, să fie amplasate în fiecare sat și să fie protejate împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sinescu a spus, într-o conferință de presă, că până la începerea campaniei electorale primarii din județ vor stabili și asigura, prin dispoziție, locurile speciale pentru afișajul electoral.

El a menționat că a trimis o circulară către primării prin care a solicitat să fie asigurate panouri de afișaj electoral pentru toți candidații și, pe cât posibil, în fiecare sat, dar și să fie luate măsuri pentru asigurarea protecției acestora împotriva condițiilor meteo nefavorabile.

De asemenea, în circulară s-a menționat și regimul de amplasare a bannerelor electorale, subliniindu-se că pentru aceste bannere este necesară respectarea legislației privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Prefectul a mai spus că paza panourilor și afișelor electorale este asigurată de Poliția locală, iar în localitățile unde aceasta nu este constituită sarcina revine personalului de ordine publică din MAI, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central.

În județul Suceava sunt așteptați la vot la alegerile din decembrie 575.959 de alegători, dintr-un total de 730.098 de persoane.

Prefectul a spus că din cele 15.962 de persoane care au fost identificate după referendumul din luna iulie ca având actele de identitate expirate, aproximativ 6000 de persoane și le-au reactualizat, restul nefiind găsite la domiciile lor, dar rămân înscrise în listele electorale permanente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Adio aer condiționat! Ce îi așteaptă pe bucureșteni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
În urmă cu 141 ani se năştea Il Duce