Cum a fost desființat Bulă de USL

Cum a fost desființat Bulă de USL
Publicat: 07/11/2012, 09:18
Actualizat: 13/07/2016, 13:32

Ca să vedeți de ce își merită România soarta, am să vă spun o poveste cu Bulă, crescută ca o bătătură în talpa uriașelor structuri politice actuale.

Privită prin prisma acestei pungășii nevolnice, vă veți da seama cât de inutilă și goală de sens devine orice fel de campanie electorală, aruncată în derizoriu gregar, grosolan și incult.
Scriem de ani și ani despre liderii partidelor, despre partide și ideologii, despre programe de guvernare, despre evoluția politicii românești, despre viitorul ei; filosofăm, analizăm, decelăm nuanțe iar oamenii depre care voi scrie azi ne râd și cu curu’.

Personajele în cauză – deputatul „Bulă” de la Colonești-Olt și primarul Vâlcov de la Slatina, prietenul său.

Dar, ca să fiu sincer, numele nici nu contează, oamenii mei fiind cele două chipuri ale lui Ianus, arhetip al politicianului autohton.

Cei doi olteni – și câți ca ei – au fost cadre de nădejde ale PDL până când barcazul a început să ia apă la încheieturi, iar vocația de șobolan politic i-a catapultat în barca PSD. În martie 2012, când a plecat din PDL, Vâlcov era primar la Slatina. În iunie s-a întors pe același scaun din partea PSD. Nicolae „Bulă” Stan s-a ales în 2008 deputat pedelist, iar în 2011 a plecat spre PSD via UNPR. Fusese președinte de CAP, apoi, aproape 20 de ani, primar la Colonești, sat care, în serviciul lui Bulă junior, a dat supraproducție de vot la referendumul din 2012. Astfel, în timp ce la București liderii USL și PDL se porcăiau ca la ușa cortului despre cine și cum a îngropat țara, la talpă, oamenii rămâneau liniștiți pe locurile lor.

Deodată, scandal, nenorocire, demență. Bulă e șuntat. Vine la tv și declară că bunul său prieten, Vâlcov, i-a propus să cedeze locul de „candidat 2012” în schimbul sumei „modice” de 100.000 de euro. Bulă refuză. Vâlcov insistă. Bulă, pe poziții. Final: Bulă este eliminat de pe listele de candidați, „moca”, conform dorinței prietenului său „ținut în brațe de Liviu Dragnea”. Tocmai Bulă, omul care a scos 184 la sută, la referendum, să fie sacrificat?! Inadmisibil.

Și atunci iese omul pe sticlă și sifonează tot ce știa el, de ani de zile, despre „fărădelegile” amicului Vâlcov, de la Slatina. În care apar sume absolut năucitoare, cum ar fi: „Cel mai scump sens giratoriu din țară – un milion de euro; o lalea plantată în parc – 342 lei firul; contracte cu vecina de apartament, pe concesionare de spații verzi – 30 de ani – 200 milioane euro -, cu posibilitate de prelungire pe alți 15 ani; întreținerea unui maidanez – 4000 euro-lună” și câte și mai câte…

Acesta este modelul „bacilor” locali, făcători de politică în România – arendașii de oameni. De ei depind ceilalți, masa amorfă, turma care votează. Pentru asta, Bulă dă milioane de voturi la hectar; pentru asta Vâlcov își permite să facă ce vrea la Slatina cu banii și cu electoratul; grup organizat de „descălecați” aflat mereu în serviciul guvernului, oricare ar fi el. Despre ei și faptele lor, nu aflăm decât atunci când se devorează reciproc, ca lupii flămânzi.

Iată de ce nimeni nu vrea o lege care să interzică traseismul politic. Odată cu acești precupeți, recrutați la final de mandat, partidele câștigătoare preiau și masa amorfă a electoratului care va vota ce i se va spune.

„Și știi de ce vrea, domne, Vâlcov, mandat de Senat?! Ca să aibă imunitate, să-și acopere nenorocirile făcute la primărie, d-aia!” conchide Bulă, după ani de zile, viața politică a bunului său prieten.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?