Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunțat astăzi că FRF a trimis o scrisoare la UEFA în care solicită includerea Bucureștiului pe lista orașelor care vor găzdui meciuri de la Campionatul European de Fotbal din 2020.
Paul Zaharia, ofițerul de presă al Federației Române de Fotbal, a confirmat pentru Gândul inițiativa lui Mircea Sandu: „Am solicitat UEFA includerea Bucureștiului și a stadionului Arena Națională în proiectul de organizare al turneului final Euro 2020. Este vorba despre o scrisoare de intenție în care amintim și de precedentele competiții organizate atât de bine de FRF, de la turneul final EURO „under 21” din 1998, la turneul final EURO „under 19″ și finala Europa League 2012”.
Solicitarea FRF vine după ce președintele UEFA, Michel Platini, a declarat că își dorește ca EURO 2020 să fie organizat în 12 sau 13 orașe din toată Europa, marcând astfel într-un mod spectaculos aniversarea a 60 de ani de la primul Campionat European, organizat de Franța în 1960.
„Am ideea de a vedea un Campionat European în 2020 în toată Europa. Este o idee, Comitetul Executiv a oferit mandat pentru analizare a acestei idei. Vor exista întâlniri cu federațiile și deciziile vor fi luate în decembrie sau ianuarie. Ar marca 60 de ani de Euro. Majoritatea membrilor Comitetului Executiv consideră că este o idee foarte frmuoasă”, a spus Platini într-o conferință de presă susținută la Kiev în iunie 2012
Conform calendarului UEFA, o decizie în privința formatului EURO 2020 va fi luată în decembrie 2012, candidaturile se pot depune până în septembrie 2013, iar anunțul câștigătorilor se va face în mai 2014.