Prima pagină » Știri » O soluție contra violenței în școli. Metoda prin care au fost tratați copiii Holocaustului, predată în câteva școli din România

O soluție contra violenței în școli. Metoda prin care au fost tratați copiii Holocaustului, predată în câteva școli din România

100 de elevi de la clasele primare învață prin joacă cum să crească frumos și să nu devină violenți. Printr-un proiect european învățătorii se străduiesc să-i învețe pe cei mici cu să colaboreze între ei în loc să se bată.

Bătăile din fața școlii din ultima lună sau molestarea elevelor ar putea să fie de domeniul trecutului în câțiva ani, în mai multe școli din România. 100 de elevi de la clasele primare învață prin joacă cum să crească frumos și cum să nu devină violenți, prin aceeași metodă prin care au fost tratați copiii care au supraviețuit Holocaustului.

Printr-un proiect Comenius, cu finanțare europeană, dezvoltat în parteneriat între România și Turcia, învățătorii se străduiesc să-i învețe pe cei mici cum să colaboreze și cum să atenueze posibilele conflicte.

Metoda folosită de patru învățători din Brașov în proiectul european este una cunoscută în toată lumea și folosită în școli din 30 de țări din întreaga lume. Prin această metodă, de pildă, copiii supraviețuitori ai Holocaustului au reușit să devină oameni în toată firea în ciuda chinurilor la care au fost supuși. Autorul metodei este un evreu de origine română, născut în urmă cu 81 de ani la Botoșani. Medicul și pedagogul Reuven Feuerstein a revoluționat pedagogia prin stimularea gândirii copiilor prin teoria modificării structurii cognitive. Medicul consideră că teoria este legată de cantitatea și calitatea experimentelor de învățare mediată la care a fost supusă persoana asupra căreia se aplică.

Învățătorii din Brașov implicați în proiect spun că elevii care sunt supuși la o astfel de metodă sunt învățați să transpună în viața de zi cu zi experiența trăită la clasă. „Este o lecție interactivă la care participă toată lumea”, spune Viorica Negruțiu, învățătoare implicată în proiect.

„Nu folosim întreaga metodă Feuerstein, ci numai strategii de învățare, iar noi nu folosim metoda pentru că școlile în care se aplică sunt multe violențe, ci ca mod de prevenire a violenței în rândul celor mici. În acest fel, elevii învață de mici să coopereze între ei”, afirmă Mihaela Zugravu, inspector școlar pentru învățământul primar la Brașov. Ea spune că alegerea școlilor din proiect a fost una aleatorie, dar cu acordul părinților. Proiectul a început anul trecut, dar, după cum spun învățătorii implicați în proiect, este deja un succes, deoarece a fost cerut și de alte școli.

Foto: Otilia Todor, profesoara care a adus metoda în România

Metoda Feuerstein este predată ca disciplină opțională. Are două module: unul prin povești ilustrate și altul prin care cei mici învață ABC-ul emoțiilor.

În cadrul primului modul, micuții sunt învățați ca prin ilustrarea povestirilor să găsească echilibrul în anumite soluții prin anumite strategii de gândire. „Copiii învață de mici să găsească soluții la problemele lor prin extragerea concluziilor din situațiile din viața de zi cu zi”, arată Otilia Todor, psihopedagogul care a adus metoda la clasele primare și în același timp a înființat Asociația Feuerstein în România.

În cel de-al doilea modul, elevii sunt învățați cum să lucreze cu propriile emoții. Experții susțin că în acest mod cei implicați în proiect își focalizează atenția pe indiciile sociale și comportamentale ale lor sau ale altor persoane. „Prin această modalitate elevul își definește natura sentimentelor și originea lor și își dezvoltă capacitatea de înțelegere a emoțiilor, inclusiv să le recunoscă expresiile faciale și corporale ale celorlalți”, a mai spus Otilia Todor.

În proiect, școlile din Brașov sunt partenere cu cele din Turcia, cu care fac adesea schimb de experință. Hanefi Zobrar, profesor turc la o școală din Iskenderun, Hatay, a fost câteva zile în România pentru a vedea cum previn învățătorii români violența. „Și noi, în Turcia, avem cazuri de violență. Metoda a funcționat foarte bine pentru că acum elevii care au fost violenți în trecut nu mai sunt așa deloc, ci colaborează unii cu alții”, a arătat Hanefi Zobrar. El spune că a venit în România să învețe despre cum să aplice empatia în metodă.

Ce este metoda Feuerstein

Metoda Feuerstein a fost denumită după Reuven Feuerstein, un medic și pedagog evreu originar din România, care trăiește în prezent în Israel. În vârstă de 81 de ani, Feuerstein este cunoscut în toată lumea pentru metoda sa inovativă. El și-a dedicat viața copiilor supraviețuitori ai Holocaustului, cărora a încercat să le stimuleze gândirea. Medicul a pus la punct 14 intrumente diferite prin care pedagogii și elevii pot dezvolta funcțiunile cognitive și pot dobândi deprinderi de învățare eficientă.

Cum stă România la violență

Ministerul Educației are în lucru un proiect prin care vrea să modifice regulamentul școlar. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a spus că regulile pentru elevi se vor schimba în privința modului în care se va face accesul în școală. Instituția va fi păzită mult mai strict, iar vizitatorii care au treabă în școli vor fi însoțiți pe tot timpul vizitei.

Datele de la Ministerul Educației arată că în anul școlar trecut numărul cazurilor de violență înregistrate în școli a fost de 4.131, dar aici intră nu numai bătăile dintre elevi, ci și consum de alcool, discriminare și însușire de bunuri găsite.

În schimb, potrivit informațiilor de la Poliție, numărul elevilor bătăuși a scăzut în anul 2011-2012. Statisticile de la Poliție arată că anul trecut infracțiunile care implică violență sunt în scădere după cum urmează: tâlhărie- cu 16,7% ,amenințare- cu 38,9%, distrugere – cu 13,6%, vătămarea corporală- cu 47%, lovire sau alte violențe- cu 0,4%.

FOTOGRAFII: site-ul www.peacebrasov.ro

Citește și