Femeie de 24 de ani, găsită spânzurată de creanga unui copac, în Ploiești

Femeie de 24 de ani, găsită spânzurată de creanga unui copac, în Ploiești
Publicat: 12/11/2012, 15:18
Actualizat: 05/07/2013, 15:21

O femeie de 24 de ani a fost găsită spânzurată, joi dimineață, în Parcul Tineretului, din Ploiești, trupul neînsuflețit, agățat de creanga unui copac, fiind observat de către un bărbat care trecea prin zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Prahova Raluca Brezeanu, un bărbat a sunat, joi dimineață, la Serviciul de urgență 112, anunțând că în Parcul Tineretului din Ploiești, cunoscut ploieștenilor drept Parcul de la Sala Sporturilor, a observat un om spânzurat de creanga unui copac.

Echipe de la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova s-au deplasat la locul indicat și au constatat că sesizarea se confirmă, fiind vorba despre cadavrul unei tinere.

Femeia a fost identificată, fiind vorba despre o tânără de 24 de ani, din Ploiești.

Conform unor surse apropiate anchetei, femeia, pe nume Gabriela, figura în registrele medicale ca suferind de boli psihice.

Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Putin a dat ordin. S-a activat în toată Rusia. Decizie în premieră absolută
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?