Prima pagină » Magazin » Cea mai populară imagine din istoria Facebook

Cea mai populară imagine din istoria Facebook

Are 500.000 de SHARE-uri!

Fotografia în care Barack Obama o îmbrățișează pe soția sa, Michelle, postată pe Facebook de echipa democrată cu ocazia victoriei în scrutinul prezidențial, a devenit imaginea cea mai populară din istoria rețelei de socializare, relatează AFP.

În timp ce toți americanii aveau ochii îndreptați asupra televiziunilor americane care începeau să discute despre victoria lui Barack Obama în statul decisiv Ohio, echipa președintelui în exercițiu a luat lumea prin surprindere anunțând victoria pe Twitter și Facebook.

Mesajul „încă patru ani” a fost însoțit de o fotografie. În imagine apare președintele, care purta o cămașă albă, cu mânecile suflecate, îmbrățișând-o tandru pe Michelle Obama, îmbrăcată într-o rochie în carouri albe și roșii. Fotografia a devenit imediat foarte populară pe Internet.

Câteva ore mai târziu, Facebook anunța: „Cu mai mult de 2,1 milioane de mențiuni «îmi place», fotografia lui Barack Obama a strâns cele mai multe mențiuni «îmi place» din toate timpurile”.

Până miercuri dimineața, fotografia primise mai mult de 2,5 milioane de mențiuni „îmi place” și fusese redistribuită de peste 470.000 de ori.

Fotografia a fost făcută în cadrul unui miting, pe 15 august, la Dubuque, în Iowa (centru), de către Scout Tufankjian, care lucrează pentru agenția Polaris Image, a anunțat echipa lui Barack Obama pentru AFP.

Autor