Un oportunist periculos: Mihail Neamțu

Domnul Mihail Neamțu nu a înțeles un lucru din toată dezbaterea pe care el însuși a provocat-o recitând versurile poetului legionar Radu Gyr, la lansarea de la Operă a candidaților ARD: discuția nu este despre Radu Gyr, ci despre Mihail Neamțu.

Dacă domnul Neamțu ar fi fost atacat după vreun curs de teorie a literaturii sau vreun cenaclu, atunci lamentările sale ar fi fost pe deplin justificate. Dacă cineva ar fi pus sub semnul întrebării suferințele miilor de oameni din temnițele comuniste și rețeaua rezistenței prin cultură și credință – și aici și-ar găsi locul și Radu Gyr – din nou ar fi fost justificată revolta sa, pe Facebook și pe blog, sub titlul „Lacrimi și morminte”.

Dacă domnul Neamțu ar fi fost la prima abatere, probabil că discuția ar fi fost de mult închisă. Cum de altfel închisă ar fi fost și discuția despre scrierile sale legionare de tinerețe, publicate în „Puncte cardinale”, dacă domnia sa nu ar fi recidivat.

Perseverența cu care se poziționează însă pe coordonatele unui sistem care sub aparenta promovare a valorilor creștine a cultivat intoleranța până în forma sa absolută, acest lucru este periculos. Și cu atât mai periculos este faptul că domnul Neamțu o face în cunoștință de cauză. „Sunt eclectic* „, s-a descris el nonșalant.

Domnul Neamțu nu este „eclectic” în fața oglinzii din baia personală. Exhibiționismul său doctrinar se manifestă, într-o societatea polarizată până la ură, într-un cadru organizat, politic, în care printr-un concurs de împrejurări domnia sa a ajuns formator. Statut pe care, prin ușurința cu care vrea să expedieze episodul de la Operă, demonstrează că vrea să și-l păstreze cu orice preț.

De altfel, dacă ar fi să urmărim evoluția sa, cel puțin din ultimul an, Mihail Neamțu dă dovadă că o poate face. Bun orator, cu un parcurs educațional remarcabil, a reușit să se agațe de toți oamenii momentului. Ieșit de sub aripa lui Vladimir Tismăneanu, el a început, în urmă cu un an, să-și construiască un profil public, convertit în ONG-ist de dreapta și reporter. S-a făcut remarcat cu interviurile cu Sebastian Lăzăroiu și Emil Boc, la vremea aceea ministru al muncii, respectiv premier. În același timp, a început să-și promoveze Noua Republică, în concept inițial o formă de organizare a societății civile care pune presiune, urmărind o reformă reală a clasei politice. După valul inițial de simpatie publică, NR a intrat într-un con de umbră, remarcându-se doar prin atacurile virulente la adresa USL, dar și PDL și având vizibilitate mai ales prin prisma relației cu Monica Macovei care legitima Noua Republică drept alternativă a „reformiștilor”.

Cu un partid încurcat în ițele birocratice și în imposibilitate de a se legitima electoral, Mihail Neamțu și-a oferit, într-o primă fază serviciile unui Traian Băsescu suspendat, pentru ca mai apoi să reevalueze PDL-ul alături de care nu a mai avut vreo mustrare principailă să se regăsească sub aceeași siglă în alegeri cu personaje cărora le cerea vehement retragerea din viața publică – de remarcat atacurile la Elena Udrea și Mihai Răzvan Ungureanu. Curajul său politic s-a materializat prin negocierea unui colegiu eligibil în fieful PDL de la Arad, evitând o confruntare cu miză, spre exemplu în București.

Așa stând lucrurile, Mihail Neamțu nu este decât un oportunist ca la carte. În spatele vorbelor mari pe care ritos le rostește se ascunde idealul unui pitic: vrea să fie mare. Iar faptul că nu are niciun fel de remușcare după episodul de la Operă nu arată decât că ar face orice pentru ca visul său să devină realitate. Indiferent de preț.

*Eclectism: 1. îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lispsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire stiluri artistice ce i se pare mai bun (DEX)