Benzina va fi RAȚIONALIZATĂ în New York, după uraganul Sandy. Cine va putea face plinul

Benzina va fi RAȚIONALIZATĂ în New York, după uraganul Sandy. Cine va putea face plinul
Publicat: 12/11/2012, 15:18
Actualizat: 29/07/2014, 23:29

Primarul orașului New York, Michael Bloomberg, a anunțat joi măsuri de raționalizare a benzinei la pompă, din cauza dificultăților care persistă la zece zile după trecerea uraganului Sandy, relatează AFP.

Începând de vineri dimineață, mașinile cu plăcuțe de înmatriculare care se termină cu număr impar se vor putea aproviziona în zilele impare, iar cele care se termină cu număr par în zilele pare, a declarat el într-o conferință de presă.

După trecerea uraganului, șoferii sunt nevoiți să aștepte câteva ore pentru a cumpăra benzină, iar unele stații de alimentare au limitat la 40 de dolari cantitatea de benzină ce poate fi achiziționată pentru o singură mașină.

Primarul a precizat că măsurile de raționalizare – care nu vor afecta autobuzele, taxiurile, vehiculele de urgență sau comerciale – au fost deja implimentate în statul vecin New Jersey. „Benzina rămâne o adevărată problemă pentru întreaga regiune”, a insistat el, estimând că „doar 25 la sută dintre stațiile de alimentare” erau deschise la New York.

La cozile lungi de așteptare „frustrarea crește, iar penuria ar putea dura încă două săptămâni”, a adăugat Bloomberg.

Două rafinării și șapte terminale petroliere sunt în continuare închise în regiune, potrivit Departamentului american al Energiei.

Anunțul a însemnat o nouă veste rea pentru regiune, care s-a confruntat miercuri cu o primă furtună de zăpadă în urma căreia alți mii de abonați au rămas fără curent electric.

Doar în statul New York, 102.885 de abonați au fost privați de curent electric din cauza furtunii, care a adus ploi, zăpadă, lapoviță și rafale de vânt puternice. Astfel, unii sinistrați ai uraganului Sandy au rămas din nou fără curent.

În total, 761.418 de locuințe nu aveau electricitate în nord-estul Statelor Unite joi după-amiază, respectiv cu 110.000 mai multe decât cu o zi înainte, potrivit Departamentului american al Energiei.

Zăpada a căzut din abundență timp de câteva ore, un record fiind înregistrat în Central Park, unde un strat de 11,9 centimetri de zăpadă s-a depus pe pământ, fapt nemaiîntâlnit atât de devreme.

Parcurile, plajele și terenurile de joacă din New York au rămas închise joi. Dar lucrările de pe șantiere și unele operațiuni de salvare și restabilire au putut fi reluate.

La New York, 11 centre de adăpost provizorii sunt în continuare deschise. În zece zile, mai mult de 1,7 milioane de porții de mâncare, aproape 460.000 de sticle cu apă, 110.000 de pături, 1.198 de pachete de scutece, 8.212 lenjerii de corp noi, 1.552 de căciuli, 2.486 de perechi de șosete, 4.000 de încălzitoare de mâini și 3.399 de lanterne au fost distribuite persoanelor aflate în dificultate, potrivit primarului.

Guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, a anunțat, de asemenea, noi măsuri cu scopul de a atenua tensiunile provocate de lipsa benzinei. El le-a permis camioanelor să utilizeze motorină pentru care nu se plătește taxe, în general rezervată mașinilor agricole și generatoarelor.

Atunci când va începe să se răcească noaptea, mii de persoane vor trebui mutate pentru o perioadă mai lungă de timp.

Agenția federală pentru situații de urgență (FEMA) a anunțat că va trimite „case prefabricate” în statele New York și New Jersey, dar administratorul său, Craig Fugate, a precizat că deocamdată se confruntă cu problema lipsei unui „loc specific”.

Mai multe sute de persoane din New Jersey au fost tranferate către un „mic orășel”, situat în apropiere de hipodromul din Monmouth, care poate primi 4.000 de persoane în case și structuri mobile dotate cu dormitoare, dușuri și toalete.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Nu îi lasă să devină proprietari pe teren. Iohannis refuză legea. A decis luni, 8...
Codul Rutier. Greșeala care îi costă scump pe șoferi. Se întâmplă la parcare
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Câți elevi au avut media 10 la examenul de Bacalaureat 2024?
×