Inmormântarea lui Iurie Darie va avea loc duminică, de la ora 14.00, la cimitirul Sfânta Vineri

Inmormântarea lui Iurie Darie va avea loc duminică, de la ora 14.00, la cimitirul Sfânta Vineri
Publicat: 12/11/2012, 15:19
Actualizat: 26/03/2019, 14:49

Slujba de înmormântare a actorului Iurie Darie, decedat vineri seară, la vârsta de 83 de ani, va avea loc duminică, de la ora 14.00, la Cimitirul Sfânta Vineri din București, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Teatrul Bulandra, al cărui director este fiul artistului, Alexandru Darie.

Potrivit aceluiași comunicat, trupul neînsuflețit al actorului va fi depus sâmbătă în Sala Studio a Teatrului de Comedie din București în jurul orei 16.00.

Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferință.

Actorul Iurie Darie a avut mari probleme de sănătate în ultimele luni de viață.

Astfel, în luna mai, Iurie Darie a ajuns la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), cu o ambulanță, după ce a acuzat dureri în piept și probleme de respirație. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier. În luna septembrie, actorul era externat, după aproximativ trei luni petrecute în spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. În acest răstimp, el a fost supus unei intervenții chirugicale, i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier, a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru că nu putea respira singur, s-a aflat o vreme în comă indusă și a suferit și un accident vascular cerebral.

Însă starea de sănătate a lui Iurie Darie a început să se deterioreze din ce în ce mai mult, iar vineri seară, el a încetat din viață.

Iurie Darie a avut o carieră remarcabilă, ce cuprinde roluri în peste 40 de producții cinematografice. După ce a debutat în cinematografie, în 1953, în „Nepoții gornistului” – în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat în filme precum „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Frații Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morții” (1999).

De-a lungul carierei, Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanți regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis.

Cariera sa în teatru este legată de Teatrul de Comedie din București. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu și a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe actorii Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. Printre spectacolele în care a jucat se numără „Troilus și Cresida”, de William Shakespeare, și „Umbra”, de Evgenii Șvarț, ambele în regia lui David Esrig.

Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini.

În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelență pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Românești – festCO. Totodată, în martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar pe 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame din Capitală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor