Candidatul PNL în colegiul 25 din București, George Becali, s-a certat în direct cu senatorul PSD Miron Mitrea, pe care l-a numit „Dobitocule!” și l-a acuzat că nu i-ar fi dat banii pe un teren.
Gigi Becali a intervenit astăzi, prin telefon, într-o discuție despre modul în care au acționat procurorii în cazul reținerii deputatul PDL Alin Trășculescu.
„Mă intrigă când tot văd la televizor că se dau toți deștepți, îl ironizează pe Becali, dar nu l-a contrazis nimeni pe Pavelescu când a zis o tâmpienie”, a spus Becali la România TV.
Prezent în studiou, președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, i-a cerut să se abțină de la astfel de comentarii, amintindu-i că i-a fost și avocat.
Ulterior, Gigi Becali a intervenit și peste Miron Mitrea, care i-a cerut să stea liniștit când vorbește el. „Ajunge cu țipetele astea. Vă rog să țipați la PNL”, i-a spus Mitrea.
Enervat de ce i-a spus senatorul PSD, Becali i-a reproșat că îi datorează niște bani pentru un teren. „Vezi că și tu ai să-mi dai 30.000 de dolari pentru 1000 de metri pătrați, dar te-am lăsat atunci că aveai anchetă penală și mi-era milă de tine!”, a spus liberalul. „Despre ce vorbești, omule, ești nebun? Doamne, e dus cu capul ăsta”, a spus consternat pesedistul. Becali a continuat în același ton: „Măi, Mitreo, nu fi obraznic! Ce, crezi că am uitat?”
Senatorul PSD a spus că nu înțelege de ce proaspătul liberal este așa de iritat. „S-a întâmplat ceva cu tine, ai avut o zi proastă”, l-a întrebat preocupat senatorul PSD. Replica lui Becali nu a fost însă cea așteptată. „Am avut o zi proastă pentru că ești tu dobitoc și prost”, a mai spus Becali, înainte de a-i fi tăiat telefonul.
Săptămâna trecută, Gigi Becali a avut un schimb de replici dur cu istoricul Neagu Djuvara.