FMI, „deranjat” de amânarea listării la bursă a unor noi acțiuni ale Transgaz

FMI, deranjat de amânarea listării la bursă a unor noi acțiuni ale Transgaz
Publicat: 15/11/2012, 12:05
Actualizat: 15/11/2012, 12:05

Fondul Monetar Internațional (FMI) a fost „deranjat” de decizia Consiliul Superiror de Apărare a Țării (CAST) de a amâna listarea la bursă a unor noi acțiuni ale companiei de stat Transgaz Mediaș (TGN) și au fost „un pic mai vehemenți”, spune secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu, potrivit Mediafax.

„Hotărârea CSAT de a nu mai privatiza pachetul de acțiuni de la Transgaz, i-a deranjat și, în fine, au fost un pic mai vehemenți. Este o problemă strategică, toată lumea trebuie să țină cont de acest organ (CSAT – n.r.)”, a afirmat Traicu într-o conferință de presă.

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au convenit, la începutul lunii noiembrie, să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea unor acțiuni Transgaz, apreciind că momentul actual nu este prielnic.
La acel moment nu au apărut însă informația că vânzarea unui pachet suplimentar de acțiuni la Transgaz ar fi fost amânată printr-o decizie a CSAT.

În ceea ce privește CFR Marfă, însă, oficiali ai ministerului Transporturilor au aafirmat atunci că procedura de vânzare a operatorului feroviar a fost întreruptă și nu va putea fi finalizată până la sfârșitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.

Transgaz este deja listat la bursă, iar suplimentarea titlurilor pe piața de capital printr-o nouă ofertă ar fi trebuit să aibă loc în acest an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului față de FMI.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...