Prima pagină » Magazin » Madonna dansează Gangnam Style – VIDEO

Madonna dansează Gangnam Style – VIDEO

Madonna dansează Gangnam Style - VIDEO
Madonna, aflată în plin turneu mondial, este la curent cu noutățile muzicale, astfel că l-a invitat, marți, la unul dintre concertele sale, de la Madison Square Garden din New York, pe celebrul sud-corean Psy, a cărui piesă "Gangnam Style" a câștigat premiul pentru cel mai bun videoclip la MTV EMA.

Madonna, aflată în plin turneu mondial, este la curent cu noutățile muzicale, astfel că l-a invitat, marți, la unul dintre concertele sale, de la Madison Square Garden din New York, pe celebrul sud-corean Psy, a cărui piesă „Gangnam Style” a câștigat premiul pentru cel mai bun videoclip la MTV EMA.

Potrivit guardian.co.uk, fascinată de ritmurile piesei lui Psy, Madonna a interpretat la rândul ei celebrul „dans al calului” – copiat și de alte vedete, precum Mel B și Heidi Klum.

Colaborarea dintre Madonna și Psy vine la numai o săptămână după ce nonconformistul artist în vârstă de 54 de ani a fost respins de Lady Gaga, căreia i s-a propus să îl aducă alături de ea pe scenă.

 

 

„Știți, am invitat-o să cânte alături de mine, dar m-a refuzat. Este OK. Am mai fost refuzat și înainte. Este bine să construiești astfel un personaj”, a spus Psy.

Madonna a criticat-o cu ceva timp înainte pe Lady Gaga, despre care a spus că, pentru piesa „Born This Way”, a copiat cântecul ei „Express Yourself”.

„M-am gândit că, până la urmă, este un mod extraordinar de a-mi readuce piesa în prim-plan. Vreau să spun că am recunoscut toate inflexiunile. Am considerat că este… interesant”, a spus atunci Madonna.

Psy a fost unul dintre cei mai populari artiști prezenți la cea de-a 19-a gală MTV Europe Music Awards (EMA), care a avut loc duminică seară, la sala Festhalle din Frankfurt, în Germania. Hitul sud-coreanului, „Gangnam Style”, a câștigat premiul pentru cel mai bun videoclip. Psy a devenit și primul artist sud-coreean care a cântat la celebra gală. El le-a spus jurnaliștilor că următorul său album va avea mai multe piese în limba engleză.

„Gangnam Style” a fost vizionat de peste 670 de milioane de ori pe YouTube și a primit un număr record de 4,9 milioane de „like-uri” pe Facebook, de când a fost lansat, în iulie.

Descrisă de numeroase ori drept „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită și „Queen of Pop (Regina Pop-ului)”, Madonna este și cea mai bine vândută cântăreață a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Madonna a concertat și la București, în 2009, spectacolul făcând parte din turneul „Sticky and Sweet”.

Autor