Accesul la secrete în domeniul Apărării pe care îl deținea Paula Broadwell, amanta directorului demisionar al CIA, al cărei calculator conținea documente clasificate, a fost revocat, a anunțat miercuri postul american CNN, relatează AFP.
Acest tip de împuternicire îi permitea lui Broadwell să aibă acces la documente clasate ca secrete în domeniul Apărării.
„Acțiuni corespunzătoare au fost întreprinse cu privire la împuternicirea și autorizarea accesului acestui ofițer”, a confirmat pentru AFP locotenent-colonelul James Gregory, refuzând totodată să precizeze ceea ce înseamnă exact expresia „acțiuni corespunzătoare”.
Fost ofițer în cadrul armatei americane, Paula Broadwell și-a continuat studiile la Universitatea Harvard, abordând studiul comandamentului militar și mergând până la a realiza o biografie a generalului David Petraeus, cu care a avut ulterior o relație.
Audiată de poliția federală (FBI) la sfârșitul lui octombrie, ea le-a predat anchetatorilor calculatorul personal, pe care au fost descoperite documente sensibile. Ea a oferit asigurări, în cadrul unei audieri, că directorul CIA nu era sursa documentelor găsite pe calculator.
FBI a percheziționat, ulterior, luni, domiciliul lui Broadwell, la Charlotte, în North Carolina (sud-est), de unde a plecat cu mai multe cutii de carton, potrivit Washington Post.
Audiat tot la sfârșitul lui octombrie, David Petraeus, care a demisionat vineri de la conducerea CIA după ce cazul a devenit public, a respins orice încălcare a regulilor de securitate cu privire la documente clasificate.
Într-o conferință de presă, miercuri, președintele Barack Obama a declarat că scandalul care l-a costat pe David Petraeus postul, nu a avut, din câte știe el, consecințe asupra securității naționale a Statelor Unite.
„Nu am nicio probă, la ora actuală, din ceea ce am văzut, a faptului că ar fi fost divulgate informații secrete care să fi avut consecințe negative asupra securității noastre naționale”, a declarat președintele american.