Dorinel Munteanu: Dinamo reprezintă o nouă provocare pentru mine în fotbalul românesc

Dorinel Munteanu: Dinamo reprezintă o nouă provocare pentru mine în fotbalul românesc
Publicat: 15/11/2012, 16:26
Actualizat: 25/06/2013, 15:30

Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, joi, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial în funcția de antrenor principal al echipei Dinamo, că preluarea formației alb-roșii reprezintă o nouă provocare pentru el în fotbalul românesc.

„Pentru mine ziua de azi este foarte importantă pentru că mă întorc după 20 de ani la echipa care mi-a deschis drumul spre fotbalul din Vest, echipa care mi-a deschis drumul spre echipa națională. Sunt foarte bucuros că am luat această decizie, Dinamo e o nouă provocare pentru mine în fotbalul românesc. Împreună cu jucătorii, conducerea adiministrativă și suporterii voi readuce Dinamo acolo unde a fost cu puțin timp în urmă”, a spus antrenorul.

El a adăugat că primul său scop la Dinamo este să le redea jucătorilor încrederea în propriile forțe. „Nu am venit să vând iluzii aici, am venit să investesc priceperea mea la Dinamo. Vreau să obțin maxim din jucătorii care se află acum în lotul echipei, de aceea nu discut acum despre transferuri. De fapt, în decizia mea a fost un argument în plus faptul că Dinamo are în momentul de față un lot valoros. În primul rând, vrea să le redau încrederea băieților, pentru că acesta este un punct vulnerabil acum. E un prim pas pe care trebuie să-l fac începând de azi la Dinamo”, a afirmat Dorinel Munteanu.

Prezent la conferința de presă, acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat, că obiectivul noului antrenor în acest sezon este clasarea în primele trei poziții ale Ligii I. „Dorinel Munteanu și-a asumat prin contract că Dinamo va ocupa unul din primele trei locuri ale clasamentului Ligii I. El are toată susținerea acționarilor și sunt convins că și suporterii îl vor susține. Trebuie să avem răbdare pentru că Dinamo este o echipă în reconstrucție și sunt convins că vor apărea și rezultatele”, a spus Negoiță.

Tehnicianul Dorinel Munteanu a precizat faptul că va colabora cu administratorul delegat al clubului, Cornel Dinu, în ceea ce privește pregătirea tactică: „Voi colabora cu Cornel Dinu, e un om valoros, un om de fotbal și avem nevoie de oameni valoroși lângă echipă. Din staful tehnic fac parte secunzii Yuksel Yesilova și Cătălin Ciorman. Și în câteva zile voi mai aduce un antrenor secund. De asemenea, domnul Constantin Niculae (n.r. – preparatorul fizic) va rămâne alături de echipă. Tot staful va contribui la pregătirea fizică. Una dintre plăcerile mele este pregătirea fizică, dar nu vreau să îi sperii pe băieți. Nu vreau să comentez situația (n.r. fizică) în care se găsesc ei acum”.

Munteanu spune că vrea să uite perioada petrecută la Steaua și că va încerca să-i convingă pe fanii dinamoviști să-l accepte în ciuda trecutului său de jucător și antrenor la formația rivală. „Niciodată nu a fost Steaua un impediment pentru mine, nu mă va împiedica să-mi fac treaba. Vreau să depășim orice echipă din campionat. Sunt convins că suporterii vor fi alături de mine și că se vor bucura de ceea ce vor vedea la Dinamo. E clar, voi avea o discuție cu suporterii. Sper că vor înțelege. Nu îmi fac probleme pentru că și suporterii vor să vadă echipa mult mai bine decât e acum. Pentru mine despărțirea de Steaua a fost un moment extrem de nefericit și nu vreau să mai vorbesc despre asta. Nu am uitat niciodată prima echipă care m-a lansat în fotbalul mare. Sper să fie un nou început pentru Dinamo”, aa firmat el.

Antrenorul și-a propus ca Dinamo să obțină cât mai multe puncte în etapele rămase de disputat în acest an. „Dinamo trebuie să se concentreze pe cele șase etape care au mai rămas. Sunt convins că fotbaliștii pot mai mult decât au arătat în ultimul timp, nu voi face nicio diferență între jucători, vreau doar să respecte ce le cer și să dea totul pe teren. Nu vreau să vorbesc acum de câștigarea campionatului, acum a început o urmărire a echipelor din fruntea clasamentului. Vreau să mă gândesc la următorul pas, nu la următorii zece. Îmi doresc foarte mult un titlu cu Dinamo, însă nu vreau să promit nimic, sper să reușesc”, a mai spus Munteanu.

Acționarul Ionuț Negoiță i-a promis noului antrenor că va încerca să asigure confortul financiar al fotbaliștilor, astfel încât să poată realiza obiectivul pentru anul viitor, câștigarea titlului de campioană: „Nu ar trebui să ne limităm doar la antrenori care au fost jucători la Dinamo. Avem fotbaliști care au fost fotbaliști în trecut la Steaua și s-a văzut că sunt profesioniști, e vorba de onoarea lor și de dorința de a face performanță. Aveam și opțiuni mai ieftine, dar Dinamo merită valoare. De aceea am preferat un antrenor care își cunoaște valoarea. Are bonusuri pentru câștigarea campionatului, pentru calificarea în cupele europene sau pentru câștigarea Cupei României, pe măsura performanței obținute. Ne dorim toți rezultate, dar pentru asta ne trebuie o liniște financiară. E un moment greu acum, dar se lucrează de ceva timp pentru a asigura confortul financiar. Pentru a construi o echipă solidă avem nevoie de timp. Vizăm o construcție sănătoasă chiar dacă nu vor apărea mâine rezultatele. Dar fără discuție, pentru la anul «target-ul» este titlul de campioană”.

Dorinel Munteanu a semnat cu FC Dinamo un contract valabil doi ani și jumătate, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

Fost jucător, printre altele, la Dinamo, FC Koln, VfL Wolfsburg, Steaua și CFR Cluj, Munteanu, 44 de ani, a antrenat echipele CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, Steaua și Oțelul Galați. În palmaresul său de tehnician figurează un titlu de campion al României, în sezonul 2010/2011, și Supercupa României, în 2011, ambele reușite cu Oțelul.

Munteanu îl înlocuiește la Dinamo pe italianul Dario Bonetti, care a a fost numit la 10 aprilie 2012 și care și-a reziliat contractul miercuri. Bonetti a pregătit a mai echipa Dinamo în perioada iulie – octombrie 2009. În acest al doilea mandat, italianul a câștigat cu formația din Șoseaua Ștefan cel Mare Cupa României și Supercupa României.

Acționarii FC Dinamo au decis rezilierea contractului lui Dario Bonetti din cauza parcursului slab al echipei în Liga I. Dinamo a pierdut ultimele meciuri din Liga I, 1-3 cu Steaua, în deplasare, și 0-1 cu FC Vaslui, pe teren propriu, ocupând locul 7 în clasament , la 16 puncte „distanță” de rivala istorică, aflată pe prima poziție.

Dorinel Munteanu va debuta pe banca formației „alb-roșii”, sâmbătă, de la ora 21.30, în meciul cu formația Viitorul, care va avea loc la Constnața, în etapa XVI-a Ligii I.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu