Antonescu vrea România în UE și NATO, dar să fie „cu conținut adevărat”

Antonescu vrea România în UE și NATO, dar să fie cu conținut adevărat
Publicat: 16/11/2012, 19:15
Actualizat: 04/02/2019, 02:11

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la lansarea candidaților USL în Cluj, că liderii Uniunii susțin ca România să fie un „partener adevărat cu Statele Unite”, membru al NATO și UE, dar cu un „conținut adevărat”.

„Vreau să spun, în legătură cu minciunile lor – e tot ce le-a mai rămas (…) -, niciunul dintre noi, din cei șapte milioane patru sute de mii, niciunul dintre noi, dintre conducătorii și membrii USL, nu avem alt gând decât România în Europa, nu avem alt gând decât România occidentală, nu avem alt gând și alt proiect decât România partener adevărat cu Statele Unite, România membru al NATO, membru al UE. Dar ce ne deosebește de alții este că noi vrem să dăm conținut cu adevărat acestui lucru, că vrem, atunci când spunem România puternică, vrem să înfăptuim cât se poate de mult din ceea ce este mai mult decât un program de guvernare. România puternică este un proiect național românesc, după zeci de ani”, a afirmat Antonescu.

El a mai spus că țara are nevoie de „conducători adevărați” și de o majoritate parlamentară „mai puternică decât oricând”.

„Țara are nevoie de proiect, țara are nevoie de unitate, țara are nevoie de conducători adevărați. La 9 decembrie să-i dăm o majoritate mai puternică decât oricând și în consecință să-i dăm un prim-ministru mai puternic decât oricând”, a mai afirmat liderul PNL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini spectaculoase în Oradea unde o mașină fără șofer a traversat patru benzi și...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Grave acuzații la adresa lui Mircea Geoană. Dezvăluiri făcute în această dimineață
Cel mai mic oraș din România este invadat de turiști. 500.000 de oameni vizitează anual...
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei...
Subiecte Bac 2024 - limba română. La subiectul al III-lea, a picat nuvela
EURO 2024: La ce oră începe meciul România - Olanda de marți, 2 iulie 2024? 
Mai mulți turiști români au fost evacuați din regiunea Izmir-Kușadasi, în urma incendiilor de vegetație....
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Proprietarii de SUV-uri au luat o măsură INCREDIBILĂ ca să scape de această problemă -...
Rezultate EXIT-POLL alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă obţine 34% din voturi. Cât a...
PROGRES tehnologic remarcabil: au fost creat CELULELE SOLARE care se „VINDECĂ” singure!
Șoferii pe motorină sau benzină, TAXAŢI în plus. Decizie în România de luni, 1 iulie
Vin scumpirile peste români. Benzina și motorina, prețuri mai mari după ce Guvernul a crescut...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Românii din vestul țării, în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă. Boala care îi...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
Paris Hilton, mărturii șocante despre abuzurile suferite: ”Am fost forțată să iau medicamente”
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Peruca te poate otrăvi! Ce au găsit cercetătorii în părul sintetic?
×