Firmele românești nu pot construi autostrada Comarnic-Brașov

Firmele românești nu pot construi autostrada Comarnic-Brașov
Firmele românești nu vor putea să participe la construcția tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov decât în asociere cu companii străine, întrucât autoritățile au impus ofertanților condiții pe care societățile din România nu le pot îndeplini, precum o cifră de afaceri de minim 500 milioane euro.
Publicat: 15/02/2012, 11:13
Actualizat: 16/02/2012, 09:01

 

Firmele românești nu vor putea să participe la construcția tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov decât în asociere cu companii străine, întrucât autoritățile au impus ofertanților condiții pe care societățile din România nu le pot îndeplini, precum o cifră de afaceri de minim 500 milioane euro.

Totodată, investitorii trebuie să demonstreze că au participat, în ultimii cinci ani, la cel puțin două proiecte similare, în valoare de minim 200 milioane de euro fiecare.

Prin cele două condiții impuse de autorități nicio firmă din România nu va putea participa la licitație, decât în cazul în care va depune o ofertă comună cu alte companii străine, sub forma unui consorțiu sau asocieri.

Cea mai mare companie de construcții din România este Hidroconstrucția, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 800 milioane lei (235 milioane euro).

Firmele românești nu au participat în mod direct la proiecte de construcții de autostrăzi a căror valore să depășească 200 milioane de euro, decât în calitate de contractori sau subcontractori, cu excepția tronsonului Moara Vlăsiei-Ploiești, licitație câștigată, anul trecut, de asocierea Euroconstruct, Spedition UMB, PA&CO și Comaxa.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?