Un polițist în vârstă de 36 de ani, din Galați, a fost găsit spânzurat, luni dimineață, în apartamentul în care locuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dumitru Bastia lucra ca polițist de proximitate la Secția 5 din municipiul Galați.
Potrivit colegilor săi, acesta divorțase de câteva luni, iar activitatea lui a fost evaluată de către superiori ca fiind exemplară.
„Polițistul a fost găsit spânzurat în apartamentul în care locuia. Nu a fost găsit un bilet de adio. Bărbatul era divorțat și avea un copil, iar la cele mai recente evaluări profesionale acesta a primit doar calificative bune. Cercetările vor continua în acest caz”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.