Infograficul zilei: Cum au evoluat exporturile României în ultimii 21 de ani

Publicat: 20/11/2012, 13:07
Actualizat: 20/03/2019, 19:55

Valoarea totală a bunurilor și serviciilor exportate din România în perioada 1991-2011 ajunge la aproape 347,6 miliarde de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Dacă în 1991 din țara noastră s-au exportat către state din întreaga lume bunuri și servicii cu o valoare echivalentă cu 3,4 miliarde de euro, anul trecut valoarea lor a ajuns să fie de 13 ori mai mare și să depășească 45 de miliarde de euro.

În urmă cu 21 de ani, cea mai mare parte a exporturilor României aveau ca destinație Federația Rusă, valoarea acestora ajungând până la echivalentul a 792,6 milioane de euro, potrivit datelor INS.

Exporturi cu o valoare totală echivalentă a peste 140 de milioane de euro au fost trimise din țara noastră și către state precum Franța (141,8 mil. euro), Olanda (184,8 mil. euro), Italia (214,2 mil. euro) și Germania (378,8 mil. euro).

FOTO: Publimedia/Shutterstock

La polul opus, în 1991, se exporta cel mai puțin în state precum Malawi, Liberia, Malta, Republica Centrafricană, Salvador sau Laos.

Anul trecut, cele mai multe bunuri și servicii au fost exportate în Germania, acestea având o valoare totală de peste 8,4 miliarde de euro. Pe al doilea loc în topul statelor care au reprezentat, în 2011, o destinație importantă pentru exporturile din România se află Italia, unde s-au exportat bunuri și servicii în valoare de 5,8 miliarde de euro, aceasta fiind urmată apoi în clasament de Franța (3,3 mld. euro).

La polul opus se află Republica Centrafricană, Insulele Turks și Caicos, Insulele Cayman, St. Lucia, AntileleOlandeze, Samoa Americană și Guam. Către fiecare dintre aceste state s-au exportat anul trecut bunuri și servicii cu o valoare totală de doar 1.000 de euro, potrivit datelor INS.

Care sunt cei mai importanți exportatori ai României în 2012

Cel mai mare exportator al României a fost în prima jumătate a acestui an compania Automobile Dacia, aceasta fiind urmată în top de Rompetrol Rafinărie și Renault Industrie Roumaine, potrivit Ziarul Financiar.

Principalele sectoare în care își desfășoară activitatea primii 100 cei mai mari exportatori din economie sunt producția de componente auto, agricultură, prelucrarea lemnului, producția de țigarete, siderurgie și vânzarea materialelor reciclabile.

Doar trei dintre cei 100 cei mai mari exportatori ai țării noastre în primele șase luni ale anului 2012 sunt firme românești, mai exact Interagro, Oltchim și Aramis Invest.

La finalul anului trecut, fabrica Nokia de la Jucu a fost închisă. Această decizie a fost luată la nivelul companiei finlandeze și nu a avut legătură cu profitabilitatea fabricii din România. Doar de aici se exportau bunuri cu o valoare de aproape 2 miliarde de euro.

Cu toate acestea, constructorul american de autoturisme Ford a început producția la uzina pe care o deține la Craiova și ar putea să devină, în curând, un nou exportator important pentru România.

Infografic: Evoluția exporturilor României în perioada 1991 – 2011(mld. euro)

Click pentru a mări

Sursă: infografic gândul.info realizat pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar