Cel puțin 18 persoane, dintre care 10 femei și 8 copii, au murit, iar alte 10 au fost grav rănite luni seară în timpul sărbătorii religioase hinduse Chhath, în estul Indiei, informează Inquirer News.
Incidentul s-a produs la Patna, în statul Bihar, după o busculată provocată de ruperea unui pod de frânghii.
Cea mai mare parte din victime au murit în busculada creată și nu din cauza ruperii podului, au precizat autoritățile: „Când podul s-a prăbușit, cablurile de electricitate s-au rupt și iluminatul a fost întrerupt, astfel că oamenii au intrat în panică.”
Totodată, autoritățile au anunțat că zeci de persoane sunt date dispărute, iar bilanțul ar putea să se agraveze.
Aproximativ 400.000 de credincioși care îl venerează pe zeul hindus al soarelui Surya s-au adunat în Bihar, de-a lungul fluviului sacru, între care 50.000 se aflau chiar la locul unde s-a produs incidentul.
„Oamenii au crezut că podul este suficient de rezistent încât să le susțină greutatea. Din păcate, nu a fost așa”, scrie Inquirer News citând un martor al evenimentului.
Accidentele de acest fel sunt relativ frecvente la evenimentele religioase din India, precizează sursa, cel mai recent având loc în septembrie 2012, când 9 persoane au murit în timpul unei ceremonii.
De asemenea, peste 100 de persoane și-au pierdut viața în ianuarie 2011 în sudul statului Kerala, în cadrul unui eveniment similar. Cel mai grav incident a avut loc însă în octombrie 2008, când 220 de persoane au murit lângă un templu din nordul orașului Jodhpur.