Pe 21 decembrie se încheie un ciclu de 5.200 de ani în calendarul maya

Pe 21 decembrie se încheie un ciclu de 5.200 de ani în calendarul maya
Publicat: 20/11/2012, 15:27
Actualizat: 03/07/2013, 18:50

Ezoterismul, mercantilismul și turismul marchează deja apropiata încheiere a unui ciclu din calendarul maya, care va fi celebrată în America Centrală și în Mexic în timpul solstițiului de iarnă, pe 21 decembrie, în contextul teoriilor hollywoodiene despre sfârșitul lumii, criticate de indigeni.

De la turnee de jocuri maya cu mingea la excursii „all inclusive” și trecând prin ceremonii religioase organizate în multe situri ritualice, sfârșitul acestui ciclu de 5.200 de ani reprezintă în același timp o bună ocazie de a ridica un colț al voalului care acoperă această civilizație misterioasă, aflată deja în declin atunci când a fost descoperită de conchistadorii spanioli, informează AFP.

Însă abordarea mercantilă și turistică a evenimentului a fost denunțată de organizațiile indigene, care au reproșat guvernelor și antreprenorilor că au denaturat sensul acestei sărbători. Într-un interviu acordat AFP, liderul indigen Alvaro Pop a criticat interpretarea hollywoodiană a acestei date.

Superstiția care asociază data de 21 decembrie cu o profeție care anunță sfârșitul lumii s-a aflat într-adevăr la baza unei superproducții americane, intitulată „2012”, în timp ce mulți oameni din lumea întreagă își construiesc adăposturi concepute pentru a rezista în fața unor cataclisme.

În regiunea vizată – Mexic, Belize, Guatemala, Honduras și Salvador -, schimbările din programul evenimentelor sunt constante, iar anulările sunt frecvente.

În Guatemala se speră că „sfârșitul lumii maya” va crește numărul de vizitatori cu 8%, pentru a depăși pragul de 2 milioane de turiști străini în acest an, afirmă directorul Institutului guatemalez al turismului (INGUAT), Pedro Duchez.

În această țară, 13 situri arheologice și turistice au fost selecționate pentru a găzdui diverse activități, începând din 20 decembrie.

În zorii zilei de 21 decembrie, Tikal, unul dintre cele mai puternice orașe maya, aflat în inima pădurii virgine din Guatelama, va fi teatrul unei ceremonii speciale, în prezența președintelui acestei țări, Otto Perez, ce va fi transmisă de postul de televiziune național.

În Mexic, unde se află situl arheologic El Tortuguero (în statul Tabasco), în care a fost descoperită stela gravată care a inspirat profețiile apocaliptice, vor avea loc mai multe conferințe și ceremonii.

În situl arheologic mexican Chichen Itza va fi organizată în aceeași zi o serie de ceremonii inspirate din cultura precolumbiană.

Hotelurile din Cancun și din Riviera Maya, aflate în aceeași zonă, propun pachete turistice pe această temă, care includ vizite în diverse situri, precum ruinele din Tulum și parcul Xcaret.

Rodrigo de la Peña, președintele asociației hotelierilor din Cancun, afirmă că rata de rezervare pentru cea de-a doua și cea de-a treia săptămână din luna decembrie atinge „cel puțin 90%”, această valoare fiind „cu 9% mai mare decât rata de rezervare din anul precedent”.

O ceremonie este prevăzută, de asemenea, în principalul sit maya din Honduras, Copan, pe 21 decembrie, în prezența președintelui țării, Porfirio Lobo.

În Salvador, ministrul Turismului, Jose Napoleon Duarte, a declarat că diverse evenimente vor fi organizate la Jayaque și la Salcoatitan, în parteneriat cu companii private.

Punctul culminant al festivităților va fi atins pe 21 decembrie, în siturile El Tazumal și Joya de Ceren, unde sunt prevăzute „un spectacol de lumini”, „defilări maya” și „o noapte de contact cu stelele”, a precizat Duarte.

În paralel cu entuziasmul generat de eveniment în sectorul turistic, asociațiile indigene din Guatemala și-au exprimat criticile față de această „comercializare”.

„Lumea este marcată de interpretarea dată de Hollywood acestei date simbolice, fără o adevărată cunoaștere a subiectului”, a declarat Alvaro Pop.

„În cultura maya, studiile nu au fost niciodată profeții și de aceea nu ar trebui să existe toate aceste interpretări ale unor profeții care nu există”, a detaliat acest expert al ONU în problemele indigenilor din America Centrală.

Pe lângă celebrările oficiale, grupurile indigene care descind din populația maya vor organiza propriile ceremonii în cinci situri și în șase zone naturale considerate sacre în cultura lor.

Calendarul maya este alcătuit din 18 luni și 20 de zile, plus „wayeb”, o lună sacră de cinci zile. „B’aktun” este unitatea cea mai lungă din acest sistem și echivalează cu 400 de ani. Marele ciclu conține 13 B’aktun, adică 5.200 de ani.

Civilizația maya, localizată în nordul Americii Centrale, a cunoscut apogeul în intervalul cuprins între anii 250 e.n. și 900 e.n., ce a fost urmat de o perioadă de declin, până în anul 1200 e.n. (perioada post-clasică), și a dispărut definitiv după cucerirea spaniolă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?