ARD cere demisia lui Crin Antonescu de la șefia Senatului. MRU: „Antonescu a patronat încălcarea legii”

ARD cere demisia lui Crin Antonescu de la șefia Senatului. MRU: Antonescu a patronat încălcarea legii
Publicat: 21/11/2012, 14:45
Actualizat: 18/07/2016, 09:21

Co-președintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, a cerut astăzi demisia președintelui Senatului, Crin Antonescu, pe care l-a acuzat că a „patronat” menținerea în funcția de parlamentar a lui Mircea Diaconu sfidând o decizie de incompatibilitate a instanței în urma căreia acesta trebuia să-și piardă mandatul.

„Majoritatea USL își bate joc de orice normă juridică existentă în România. Curtea Constituțională a aprobat sesizarea CSM privind incompatibilitatea lui Mircea Diaconu și a constatat că Senatul încalcă legea. Cerem demisia de urgență a lui Crin Antonescu sub al cărui patronaj acest lucru se întâmplă”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Judecătorii Curții Constituționale au decis astăzi că liberalul Mircea Diaconu nu mai poate fi senator și trebuie să își depună mandatul, desființând astfel decizia Senatului de a nu ține cont de o sentință definitivă a instanței, care l-a declarat pe Diaconu incompatibil.

Decizia Curții trebuie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost instituția care a sesizat CCR cu privire la faptul că o decizie definitivă a unei instanțe nu este respectată de Parlament.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor