O familie a câștigat în instanță întreaga suprafață a unui sat și are de gând să evacueze localnicii

O familie a câștigat în instanță întreaga suprafață a unui sat și are de gând să evacueze localnicii
Publicat: 22/11/2012, 09:25
Actualizat: 01/02/2019, 01:40

Reprezentanți ai familiei care a obținut o sentință definitivă și irevocabilă la Tribunalul Arad, prin care primește aproximativ 8.700 de hectare de terenuri în jurul localității Nadăș, s-au prezentat, miercuri, cu un executor judecătoresc pe unul dintre terenurile care i-ar reveni și pe care există o gospodărie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 30 de localnici s-au adunat pentru susținerea celor care locuiesc în această gospodărie, afirmând că beneficiarii sentinței au obținut practic toate terenurile și pădurile din zona satului.

Tot miercuri, beneficiarii sentinței au mers cu un buldozer pe o pășune unde există un adăpost, intenționând evacuarea zonei.

În ambele situații, jandarmii și polițiștii au intervenit pentru a fi evitate conflictele între părți, astfel că nu s-au semnalat incidente.

Petrică Horga, viceprimarul comunei Tauț, de care aparține satul Nadăș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că sentința de restituire în natură a 8.700 de hectare de terenuri datează din 2007, iar în ultimul an beneficiarii acesteia au început să o pună în aplicare, identificând terenurile și intrând astfel în conflict cu localnicii.

Pe măsură ce localnicii au fost anunțați că pierd dreptul de a lucra terenurile agricole și nu mai pot să folosească pășunile, aceștia au deschis alte procese cu noii proprietari, procese care se află pe rol.

„Este o situație grea, oamenii se tem că rămân fără sursa de supraviețuire. Practic, familia respectivă a câștigat întreaga suprafață a satului. Cea mai mare parte sunt terenuri împădurite, peste 5.000 de hectare, așa că noii proprietari au acum și un ocol silvic privat”, a declarat viceprimarul.

Conform sursei citate, cea mai mare parte a terenurilor câștigate au fost deja restituite noilor proprietari, în timp ce pentru o parte mai există conflicte în instanță.

Edilul a spus că familia care a obținut terenurile a prezentat în instanță documente din care a rezultat că este moștenitoarea unui grof, Iosif Grosz, care a deținut importante proprietăți în zonă în perioada interbelică.

„În urma reformelor agrare, localnicii au primit terenuri pe care le-au lucrat, dar unii nu au și titluri de proprietate”, a spus viceprimarul.

Avocatul care îi reprezintă pe unii dintre locanici, Stelian Lupu, a afirmat că, potrivit numerelor topografice incluse în sentință, toată suprafața satului, inclusiv biserica și cimitirul, au fost câștigate.

„Familia a câștigat 101 numere topo, dar asta corespunde întregii suprafețe a localității. Numerele topo din sentință ocupă toată suprafața, inclusiv biserica și cimitirul”, a declarat avocatul.

La rândul lor, reprezentanții Direcției Silvice Arad au declarat corespondentului MEDIAFAX că pădurea obținută prin sentință s-a aflat înainte de 2007 în gestiunea statului.

Conform Direcției Silvice, familia a preluat de la stat peste 5.000 de hectare de pădure, fiind cea mai mare suprafață restituită în județul Arad.

Familia care a câștigat terenurile din Nadăș nu a dorit să facă declarații presei.

Satul Nadăș are aproximativ 1.200 de locuitori și aparține de comuna Tauț, care are o suprafață totală de 20.600 de hectare, integrând localitățile Tauț, Minișel, Minișu de Sus și Nadăș, cu un total de 2.200 de locuitori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska