Decizia în recursul lui Adrian Năstase la decizia prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele de internare la Floreasca în urma tentativei de sinucidere, respectiv din 20 până în 26 iunie, nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale va fi anunțată în 28 noiembrie.
Curtea de Apel București a judecat, miercuri, recursul lui Năstase împotriva deciziei din 2 octombrie prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele în care a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca în urma tentativei de sinucidere, respectiv din 20 până în 26 iunie, nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale în dosarul „Trofeul calității”.
Năstase a declarat, în fața instanței, că atunci când s-a împușcat a vrut să ajungă la morgă și nu a crezut că „într-o altă lume” va mai încerca să amâne executarea pedepsei la închisoare primită în dosarul „Trofeul calității”.
Fostul premier a mai spus că i se pare jignitoare remarca procurorului referitoare la faptul că polițiștii care au asigurat paza salonului său de la Spitalul Floreasca au fost puși pentru protejarea sa.
„Mi s-a părut jignitor ce spune domnul procuror. (…) În realitate eu am vrut să ajung la morgă. Nu am crezut că într-o altă lume voi încerca să mai amân excecutarea pedepsei. (…) Eu rețin această ipoteză, teoria intenției indirecte mi se pare greu de acceptat. Ieri s-au făcut cinci luni de când este așteptată motivarea acestei condamnări pentru care eu sunt aici contestator”, a declarat Năstase.
Avocatul fostului premier, Ion Cazacu, a invocat excepția de neconstituționalitate a articolului 87, alineatul 3 din Codul penal, care se referă la modul de executare a pedepselor și cuprinde sintagma „în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala”.
Cazacu a arătat că această sintagmă contravine articolului 23, alineatul 12 din Constituție, care prevede legalitatea pedepselor, articolului 20, alineatul 1 din Constituție, privit din prisma articolului 5, paragraful a) și articolului 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Avocatul a arătat că excepția poate fi admisă în sensul trimiterii ei pentru verificare la Curtea Constituțională. Cazacu a precizat că, raportat la situația lui Năstase, acest articol devine nelegal, pentru că legea românească arată foarte clar că doar un judecător, respectiv o instanță, poate da o decizie definitivă de condamnare și că pedeapsa este fixă, stabilită de acel magistrat.
Cazacu a mai arătat că sub nicio formă la acea pedeapsă clar stabilită nu se pot adăuga zile suplimentare, așa cum s-ar întâmpla în cazul clientului său, dacă instanța Curții de Apel București nu ar admite acțiunea și accepta computarea celor șapte zile petrecute la Spitalul Floreasca. În sens contrar, a explicat avocatul, dacă nu se vor computa cele șapte zile, practic vor suplimenta pedeapsa de aproximativ 750 de zile de închisoare cu executare dată de judecătorii instanței supreme lui Adrian Năstase.
Magistrații Curții de Apel București au încheiat discuțiile în această cauză, urmând ca la 28 noiembrie să pronunțe decizia atât în cazul recursului făcut de Năstase, cât și pe admisibilitatea acestei excepții.
La ieșirea din sala de judecată, bodyguarzii familiei Năstase, care îi escortau pe soția și fiul cel mare ai fostului premier, au împins cameramanii și jurnaliștii care încercau să pună întrebări și să filmeze.
Tribunalul București a respins, în 2 octombrie, cererea fostului premier de eliminare din condamnarea sa la doi ani de închisoare dispusă în dosarul „Trofeul calității” a zilelor în care a stat internat la Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere.
Decizia Tribunalului a fost contestată de Năstase la Curtea de Apel București.
Fostul premier Adrian Năstase și-a provocat în mod voit leziunile pentru care a stat internat, în perioada 20-26 iunie, la Spitalul Floreasca din Capitală, acesta fiind motivul pentru care zilele respective nu pot fi scăzute din pedeapsa sa de doi ani de închisoare, a arătat instanța Tribunalului București în motivarea deciziei.
Judecătorul Tribunalului București a precizat că, potrivit dispozițiilor articolului 87 din Codul penal, „durata executării pedepsei închisorii se socotește din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare”, dispozițiile alineatului 3 al aceluiași articol statuând că „timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei”.
Magistratul a arătat că toate înscrisurile existente la dosarul cauzei „stabilesc fără putință de tăgadă faptul că internarea medicală a petentului s-a datorat unei tentative de suicid”.
„În atare ipoteză, văzând și dispozițiile legale invocate, Tribunalul constată că petentul se află în situația în care și-a provocat în mod voit acele leziuni, ce au necesitat manevrele medicale de specialitate, așa încât, pe perioada de referință 20-26 iunie nu poate opera deducerea din pedeapsa aplicată”, a notat judecătorul în motivarea deciziei.
În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
În seara aceleiași zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, la locuința sa din strada Zambaccian, fiind internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie. În 21 iunie, Năstase a fost operat la Spitalul Floreasca.
În 26 iunie, Tribunalul București a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Ulterior, Năstase a fost transferat la Penitenciarul Jilava.
Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul privind tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, apreciind că gestul acestuia a fost voluntar, iar cei doi ofițer de poliție care au mers să pună în executare mandatul de executare a pedepsei au acționat conform procedurilor.
Adrian Năstase a formulat și o contestație în anulare în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în dosarul „Trofeul calității”. Dosarul va fi judecat în 3 decembrie, de Completul de cinci judecători de la instanța supremă.