Doi bărbați cercetați într-un dosar de tâlhărie au fost reținuți după ce au încercat să-l mituiască pe șeful Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 26 Poliție din Capitală cu 250 de lei și o sticlă cu vin, informează, joi, Direcția Generală Anticorupție.
Potrivit anchetatorilor, comisarul Dănuț Cătănoiu a fost sunat, miercuri dimineață, de un bărbat cercetat de polițiștii Secției 26 pentru tâlhărie, care i-a propus să se întâlnească în jurul orei 18.00, pentru a „se împrieteni și a colabora pe viitor”.
Polițistul a înțeles că bărbatul de la telefon intenționează să-l mituiască pentru ca, în calitatea lui de șef al Biroului de Investigații Criminale, să-l ajute pe acesta și pe un complice de-al său într-un dosar de tâlhărie.
În plus, polițistul îi cunoștea pe cei doi, în condițiile în care aceștia sunt infractori cunoscuți, care înainte să comită infracțiuni de tâlhărie fuseseră ridicați de Poliție, în mai multe rânduri, pentru infracțiuni de tip „alba-neagra”.
Polițistul i-a anunțat imediat pe ofițerii Serviciului Anticorupție pentru Municipiul București, care, sub coordonarea unui procuror, au pus la punct toate detaliile flagrantului.
La întâlnire au venit ambii bărbați cercetați pentru tâlhărie, care i-au dat comisarului Cătănoiu 250 de lei și o sticlă cu vin. Imediat după ce au oferit mita, aceștia au fost imobilizați de anchetatori, care i-au reținut pentru 24 de ore.