Cântăreața Bjork a suferit o intervenție chirurgicală pe coardele vocale

Cântăreața Bjork a suferit o intervenție chirurgicală pe coardele vocale
Publicat: 23/11/2012, 20:07
Actualizat: 30/07/2014, 15:40

Cântăreața islandeză Bjork a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat online, că a suportat recent o intervenție chirurgicală în zona gâtului, care a constat în extirparea unui polip de pe coardele vocale, informează bbc.co.uk.

Artista islandeză încercase inițial să ignore acel polip, care a fost descoperit de medici în urmă cu aproximativ cinci ani, și spera să îl micșoreze prin dietă și exerciții fizice.

Bjork, în vârstă de 47 de ani, a decis însă în acest an că trebuie să facă o operație cu laser, după ce a fost nevoită să își anuleze în luna aprilie o serie de concerte incluse în turneul mondial de promovare a celui de-al șaptelea album de studio al ei, intitulat „Biophilia”.

„Trebuie să vă spun că, în cazul meu, chirurgia a fost cea mai tare!”, a scris artista islandeză într-un mesaj postat pe internet.

„Nu am vorbit timp de trei săptămâni și apoi, când am reînceput să cânt, am simțit că vocea și coardele mele vocale erau la fel de bune ca înainte de apariția nodulului. A fost extrem de mulțumită să cânt din nou toate acele note clare”, a adăugat artista.

În octombrie 2011, Bjork a lansat cel de-al șaptelea disc din carieră, „Biophilia”, un album conceptual despre natură, ale cărui piese erau inspirate de teme precum ADN-ul, plăcile tectonice și cristalele.

Numele cântăreței Bjork se adaugă astfel pe o listă care devine tot mai lungă de muzicieni care au suportat intervenții chirurgicale de extirpare a unor noduli vocali – excrescențe necanceroase care se formează uneori pe coardele vocale.

În 2011, cântăreața britanică Adele și interpretul australian de muzică country Keith Urban au suportat astfel de intervenții.

În schimb, operația de extirpare a unui mic polip de pe coardele vocale ale actriței și cântăreței Julie Andrews, realizată la sfârșitul anilor 1990, a afectat serios vocea artistei. Actrița i-a dat ulterior în judecată pe cei doi medici de la spitalul Mount Sinai din New York care au operat-o.

Bjork este o cântăreață, compozitoare, actriță și producătoare muzicală islandeză, considerată drept una dintre cele mai talentate și mai versatile interprete ale generației sale. De-a lungul carierei, Bjork a lansat șapte albume de studio și a compus coloana sonoră pentru două lungmetraje. Cunoscută pentru vocea ei expresivă de soprană, Bjork a inclus în muzica ei numeroase influențe provenind din stiluri muzicale diferite, precum pop, rock alternativ, jazz, muzică ambientală, muzică electronică, folk și trip-hop, artista islandeză fiind celebră, totodată, pentru costumele excentrice pe care le poartă pe scenă și pentru originalitatea videoclipurilor sale. Bjork a primit 13 nominalizări la premiile Grammy și alte două pentru Globurile de Aur. Pentru rolul din lungmetrajul „Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark”, regizat de Lars von Trier, artista islandeză a fost nominalizată la Oscar și premiată la Festivalul de Film de la Cannes, în anul 2000.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...