Un membru al echipajului fregatei „Regele Ferdinand”, care participă la o acțiune împotriva pirateriei în largul coastelor Somaliei, a fost evacuat de urgență, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, către cel mai apropiat spital de la țărm, după ce a avut grave probleme de sănătate.
Potrivit unui comunicat de presă al Statului Major al Forțelor Navale, Georgiana Florentina Predescu, caporal clasa a III-a, a fost evacuată de urgență, cu elicopterul Puma Naval de la bordul fregatei, către cel mai apropiat spital de la țărm „ca urmare a evoluției nefavorabile a stării de sănătate, pentru efectuarea unor investigații medicale amănunțite”, transmtie corespondentul MEDIAFAX.
În comunicatul SMFN nu se precizează de ce anume suferă caporalul, dar se menționează că militarul a fost însoțit permanent de o echipă medicală de la bordul fregatei până la o unitate medicală din capitala Somaliei, Mogadiscio, unde a primit îngrijiri medicale.
„La recomandarea medicilor militari din Mogadiscio și cu sprijinul ambasadorului României în Kenya, Excelența Sa Iulia Pataki, Georgiana Predescu a fost preluată de un avion militar pentru a fi transportată la o facilitate medicală de rang superior din Nairobi, fiind asistată pe timpul acestui transfer și de un medic român de specialitate aflat în capitala Kenyei”, se mai arată în documentul citat, care mai precizează că starea militarului este, la acest moment, stabilă.
Fregata „Regele Ferdinand” a părăsi portul Constanța în data de 12 septembrie pentru a participa la operația de luptă „Atalanta”, împotriva pirateriei navale în Golful Aden, sub comandă UE. Operația Atalanta, la care participă în premieră și o navă militară românească, este o acțiune a Uniunii Europene pentru îmbunătățirea securității maritime în largul coastelor Somaliei și în Oceanul Indian, pentru protejarea traficului naval al misiunii Uniunii Africane în Somalia și al Programului Alimentar Mondial, destinat ajutorării populației somaleze, pentru prevenirea și combaterea actelor de piraterie navală în regiune.
În data de 21 noiembrie, fregata românească, cu ajutorul fregatei turcești „Gemlik”, a capturat, în largul coastelor Somaliei, la o distanță de 420 de mile marine est de Mogadiscio, nouă persoane suspectate de acte de piraterie, aflate într-o ambarcațiune de mici dimensiuni.