Infograficul zilei. Unde se pot caza românii atunci când pleacă în vacanță. 3.000 de noi hoteluri, pensiuni sau vile deschise în țară în ultimii 19 ani

Infograficul zilei. Unde se pot caza românii atunci când pleacă în vacanță. 3.000 de noi hoteluri, pensiuni sau vile deschise în țară în ultimii 19 ani
Publicat: 28/11/2012, 12:47
Actualizat: 21/03/2019, 12:12

Atunci când pleacă în concediu, românii pot opta să se cazeze la una dintre cele peste 5.800 de structuri de primire turistică deschise în România. Turiștii noștri au astfel la dipoziție cu aproape 3.000 mai multe hoteluri, pensiuni, vile sau cabane dintre care pot alege decât în 1994, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Singurele destinații de pe teritoriul țării unde numărul unităților de cazare a scăzut în ultimii 19 ani sunt stațiunile balneare și cele de pe litoralul Mării Negre. Astfel, în perioada 1994-2012, numărul structurilor de primire turistică aflate în stațiunile balneare din țară a ajuns la doar 488, în timp ce pe litoral există, în prezent, cu 33 de unități de cazare mai puține decât în 1994.

În schimb, a crescut considerabil numărul hotelurilor, pensiunilor sau cabanelor aflate în zonele montane, dar și în zona Deltei Dunării, în principalele orașe ale țării și în alte localități din România. Turiștii au acum cu 768 mai multe variante de cazare atunci când merg în concediu la munte și cu peste 900 mai multe posibilități de cazare din care pot alege atunci când vizitează Capitala sau orașele reședință de județ din țară, potrivit INS.

De asemenea, dacă în 1994 în România existau 811 hoteluri, 19 ani mai târziu numărul lor a ajuns la aproape 1.390. Tot în anul 1994, pe teritoriul țării noastre nu exista niciun hotel care să le ofere turiștilor servicii de cinci stele, în timp ce în anul 2012 românii pot alege între 28 de astfel de hoteluri.

Infografic: Evoluția numărului de structuri de cazare turistică din România în perioada 1994-2012

(Click pentru a mări)

Infografic: gândul.info (Corina Vârlan)

În perioada 1994-2012, a crescut semnificativ și numărul hotelurilor de patru stele, acestea ajungând în 19 ani de la 7 la 228, dar și cel al hotelurilor de trei stele, care sunt în prezent cu 579 mai multe decât în trecut.

Doar 15 patroni au ales să își deschidă în aceeași perioadă de timp hoteluri de două stele în țară, iar cea mai mare parte a hotelierilor care le ofereau oaspeților servicii de o stea și-au închis afacerile. Datele Statisticii arată că din 239 de astfel hoteluri mai există în prezent doar 75.

Și turiștii care preferau să se cazeze în vile sau în cabane au acum mai puține opțiuni atunci când își planifică vacanțele, în ultimii 19 ani numărul vilelor ajungând de la 1.025 la doar 621, iar cabanele fiind cu 33 mai puține.

De asemenea, dacă în anul 1994 românii puteau să stea în concediu la unul dintre cele 20 de hanuri deschise în țară, în prezent mai sunt deschise doar 3 astfel de structuri de primire turistică.

O creștere semnificativă s-a putut observa, în perioada 1994-2012, și în cazul numărului de pensiuni turistice. Astfel, dacă în anul 1994 existau doar 115 astfel de unități de cazare pregătite să îi găzduiască pe români, până în anul 1999 numărul lor a crescut la 663, pentru ca un an mai târziu să mai existe doar 201 pensiuni deschise în România. Treptat, însă, s-a putut observa un nou trend crescător, astfel încât numărul pensiunilor să depășescă în prezent 1.200 de unități.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Canada se confruntă cu o rată a șomajului record
×