Mesajul lui Băsescu pentru Pivniceru: „Nu poți să îmi bagi pe gât orice procuror general, trebuie să mă convingi”

Mesajul lui Băsescu pentru Pivniceru: Nu poți să îmi bagi pe gât orice procuror general, trebuie să mă convingi
Publicat: 27/11/2012, 21:39
Actualizat: 19/03/2015, 07:01

Președintele Traian Băsescu a anunțat că va lua decizia privind numirea sau respingerea lui Ioan Irimie și Tiberiu Nițu pentru funcțiile de procuror șef la DNA, respectiv procuror general stând „cu dosarele pe masă” împreună cu ministrul justiției, Mona Pivniceru. Băsescu susține că poate trece de avizul negativ al CSM dacă Pivniceru îl convinge.

„Când decizi ai o responsabilitate uriașă ce persoană desemnezi. Nu suntem la stadiul în care aceste instituții să funcționeze garantat indiferent cine e în vârful lor. N-aș vrea să spun > Depinde cât de bun avocat va fi doamna Pivniceru, pentru că vom avea o discuție cu dosarele pe masă”, a spus Băsescu, la B1.

Dacă în privința celor doi procurori președintele s-a declarat încă indecis, procedura de selecție aleasă de ministru nu a scăpat necriticată. În plus, Băsescu a susținut că Daniel Morar și Codruța Kovesi au renunțat să mai ia parte la selecție după ce ar fi fost descurajați de actuala putere.

„A fost mai bine că doamna Pivniceru le-a ținut pe toate închise? Cei mai valoroși procurori au refuzat să participe la concurs. Nu mai bine îi spun „doamna ministru, citim legea amândoi și ne asumăm desemnarea, dar nu poți să îmi bagi pe gât orice, trebuie să mă convingi”. Kovesi nu avea nicio șansă. Era proscrisă și ea și Morar să nu li se dea nicio șansă. Li s-a spus deschis „Degeaba” și atunci au preferat să nu se compromisă”, a spus președintele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
NOTIFICARE pentru șoferii din România. Hârtia pe care o pot găsi direct pe PARBRIZ
Aerul condiționat devine istorie. Climatizare după o nouă tehnologie ecologica
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
„Celulele timpului” din creier ar putea fi mai cruciale decât am crezut vreodată
×