100.000 de fani au salutat vedetele prezente la premiera primului film din seria „The Hobbit”

100.000 de fani au salutat vedetele prezente la premiera primului film din seria The Hobbit
Publicat: 29/11/2012, 17:38
Actualizat: 30/07/2014, 14:09

Hobbit-mania a „erupt” miercuri, atunci când un număr de 100.000 de persoane s-au adunat în centrul orașului neozeelandez Wellington, pentru a saluta vedetele prezente la premiera mondială a primului film din trilogia „The Hobbit”, regizat de Peter Jackson, informează express.co.uk.

Admiratorii acestei francize, deghizați în elfi, vrăjitori, goblini și troli, s-au strâns în număr mare pentru a saluta vedetele care au pășit pe covorul roșu, la premiera filmului „Hobbitul: O călătorie neașteptată/ The Hobbit: An Unexpected Journey”.

Mulți dintre ei și-au instalat corturile cu câteva zile înainte de această premieră, de-a lungul uriașului covor roșu, lung de 500 de metri, pe care au pășit nume sonore din industria cinematografică, precum Cate Blanchett, James Nesbitt și Evangeline Lilly.

La premiera filmului au asistat și actorii Elijah Wood, Martin Freeman, Andy Serkis, Richard Armitage și Hugo Weaving.

Potrivit dailymail.co.uk, o absență notabilă de la acest eveniment a fost Ian McKellen, interpretul personajului Gandalf, care nu a putut să ajungă în Noua Zeelandă, dar a ținut să le mulțumească fanilor pentru entuziasmul lor, prin intermediul unui mesaj video care a fost proiectat pe un ecran uriaș.

La eveniment, organizat la Embassy Theatre din Wellington, au asistat regizorul filmului, Peter Jackson, dar și bunul lui prieten, cineastul canadian James Cameron.

Romancierul britanic JRR Tolkien a publicat volumul „The Hobbit” în 1937, dezvoltând apoi aventurile din acest volum în romanul „Stăpânul inelelor”, publicat în 1954.

Primul film din trilogia „The Hobbit” – „Hobbitul – O călătorie neașteptată/ The Hobbit – An Unexpected Journey” – va avea premiera pe marile ecrane românești pe 14 decembrie.

Cel de-al doilea film al trilogiei „The Hobbit” va fi lansat în cinematografe pe 13 decembrie 2013, în timp ce cel de-al treilea este așteptat în vara anului 2014.

Cele trei filme din trilogia „Hobbitul” spun o poveste care se petrece în Pământul de Mijloc, cu 60 de ani înainte de acțiunea din „Stăpânul Inelelor”, pe care regizorul Peter Jackson și echipa sa de producție au adus-o pe marile ecrane în trilogia blockbuster ce a culminat cu „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”, premiat cu trei Oscaruri – pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu adaptat.

Aventura urmărește călătoria personajului principal Bilbo Baggins, care ia parte la o expediție de proporții epice, pentru a redobândi de la fiorosul dragon Smaug regatul pierdut al gnomilor, Erebor.
Abordat pe nepusă masă de vrăjitorul Gandalf cel Sur, Bilbo se alătură unui grup de treisprezece gnomi, conduși de legendarul războinic Thorin Scut de Stejar. Călătoria lor îi va purta în Țara
Pustietății, pe tărâmuri înșelătoare, pline de goblini, orci și vrăjitori.

Deși ținta lor se află la răsărit, către Muntele Singuratic, ei trebuie mai întâi să treacă prin tunelurile goblinilor, unde Bilbo o întâlnește pe creatura care îi va schimba pe vecie viața, Gollum.

Singur cu Gollum pe malurile unui lac subteran, neștiutorul Bilbo Baggins nu descoperă doar că posedă un curaj și o ingeniozitate care îl surprind chiar și pe el, ci intră și în posesia „prețiosului” inel al lui Gollum, cu calități neașteptate și foarte folositoare. Un simplu inel din aur, de care se leagă soarta întregului Pământ de Mijloc într-un mod pe care Bilbo nici nu și-l poate imagina.

Ian McKellen se întoarce în rolul lui Gandalf cel Sur, personaj jucat și în trilogia „Stăpânul Inelelor”, alături de Martin Freeman în rolul principal, Bilbo Baggins, și de Richard Armitage, ca Thorin Scut de Stejar. Reluându-și partiturile din „Stăpânul Inelelor”, în trilogia „Hobbitul” revin Cate Blanchett, în rolul Galadriel, Ian Holm, în rolul lui Bilbo cel în vârstă, Christopher Lee, ca Saruman, Hugo Weaving, ca Elrond, Elijah Wood, ca Frodo, și Andy Serkis, ca Gollum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Doi români au mâncat slănină cu ceapă pe o plajă din Dubai: "Dacă ne prind...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Deciziile de recalculare a pensiilor ajung abia după 1 septembrie la unii români! Cum explică...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
S-a dat lege obligatorie pentru casele și blocurile vechi. Iohannis a semnat joi, 4 iulie
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Milioane de țânțari, eliberați în natură pentru a salva de la extincție păsări rare
×