Motivul pentru care o britanică a decis să-și ducă soțul din nou la altar după câțiva ani de la prima nuntă

Motivul pentru care o britanică a decis să-și ducă soțul din nou la altar după câțiva ani de la prima nuntă
Publicat: 03/12/2012, 16:08
Actualizat: 31/07/2014, 00:03

Lupta cu kilogramele a făcut-o pe o britanică să-și ducă soțul de două ori în fața altarului, scrie Daily Mirror. Mai exact, Rebecca Dobson, și-a cunoscut partenerul când avea 17 ani și la scurt timp a rămas însărcinată. În ziua nunții, femeia cântărea 158 de kilograme, iar acest gând a făcut-o să-și dorească să repete nunta când va slăbi considerabil.

„Pe perioada sarcinii am stat numai acasă. Îmi place să gătesc și mâncam non-stop, mai ales produsele de patiserie gen pateuri cu carne și cartofii prăjiți. În fiecare zi mai luam câte un kilogram, chiar și după ce am născut”, a povestit femeia.

Deși a încercat mai multe diete, lupta cu kilogramele nu a dat roade pe termen lung. Din acest motiv, Rebecca Dobson a decis să apele la operația chirurgicală prin care i s-a montat inelul gastric. Astfel, la 12 luni de la operație, femeia a reușit să dea jos aproape jumătate din greutatea ei, ajungând la formele dorite pentru a se îmbrăca în rochia visată pentru nuntă.

„Mă simt excelent. Acum pot să fac tot ce îmi doresc. Să mă plimb prin parc, să dansez și îmbrac rochii frumoase, este un lucru minunat”, a mai spus Rebecca.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată