BBC a anunțat în urmă cu puțin timp, pe Twitter, că ducesa de Cambridge, Kate Middleton, este însărcinată.
„Ducele și Ducesa de Cambridge așteaptă un copil, a anunțat Palatul St. James. Detalii în curând”, scrie BBC pe Twitter.
Huffington Post scrie că mesajul dat astăzi de Curtea Regală britanică vine după zeci de zvonuri care au dat-o pe Kate Middleton însărcinată, acestea apărând încă de la nunta din aprilie 2011.
La scurt timp după ce a fost făcut public anunțul, rețelele de socializare s-au umplut cu mesaje de felicitare pentru cuplul regal.
Daily Mail: Ducesa de Cambridge este în spital
Daily Mail scrie că Ducesa de Cambridge a fost internată în această dimineață în spital, cu grețuri specifice sarcinii. Deși este de așteptat ca Middleton să stea în spital mai multe zile, ea s-a declarat „încântată” de sarcină, conform comunicatului Casei Regale britanice.
Sursa notează că „sarcina este incipientă”, fără a da mai multe detalii.
Copilul Prințului William și al Ducesei de Cambridge va fi al treilea în ordinea succesiunii la tron.
Citește și KATE MIDDLETON TOPLESS. Ducesa de Cambridge, fotografiată la plajă în Franța. GALERIE FOTO
Citește și KATE MIDDLETON TOPLESS NECENZURATE. Reacția Casei Regale după ce ducesa de Cambridge a fost fotografiată în sânii goi
Citește și Kate Middleton, ironizată într-o revistă din SUA. „Americanii sunt foarte SUPERFICIALI” – FOTO
Citește și GALERIE FOTO. Unde au sărbătorit Prințul William și Kate Middleton împlinirea unui an de la căsătorie