Florian Walter, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbaliști de la „U” Cluj

Florian Walter, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbaliști de la U Cluj
Publicat: 05/12/2012, 15:09
Actualizat: 29/07/2014, 14:31

Fostul patron al „U” Cluj Florian Walter a fost audiat, miercuri, de procurorii DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal „U” Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Omul de afaceri Florian Walter s-a prezentat, miercuri, la sediul DIICOT Cluj, însoțit de avocatul său, Gheorghiță Mateuț, și a fost audiat de procurori timp de peste două ore și jumătate.

Prim-procurorul DIICOT Cluj, Mircea Hrudei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Walter a dat o declarație legată de dosarul transferului unor jucători ai „U” Cluj.

„Florian Walter a fost audiat la DIICOT Cluj circa două ore și jumătate și a dat o declarație în dosarul transferului unor jucători ai «U» Cluj, prejudiciul constatat adus clubului fiind estimat la 11 milioane de euro. Pe parcursul urmăririi penale, care a început, poate exista o situație în care acesta ar mai putea fi audiat, dar nu s-a stabilit o altă dată”, a spus Hrudei.

La ieșirea de la sediul DIICOT Cluj, Walter nu a făcut nicio declarație.

Avocatul Gheorghiță Mateuț le-a declarat jurnaliștilor că Florian Walter a dat o declarație în fața procurorilor și a spus că s-a început procedura urmăririi penale împotriva acestuia.

„Sunt încadrări juridice fără fapte materiale”, a spus Mateuț.

În 27 noiembrie, procurorii DIICOT Cluj l-au luat cu mandat pe omul de afaceri Florian Walter de la locuința acestuia și l-au adus la Cluj, unde i s-au prezentat învinuirile în dosarul deschis de procurori în cazul transferurilor dintre „U” Cluj și Petrolul Ploiești.

Surse judiciare spuneau că procurorii DIICOT Cluj au făcut mai multe adrese pe numele lui Walter pentru a se prezenta la audieri, iar acesta a refuzat, motivând că nu poate intra în Cluj de frica galeriei Universității Cluj.

Atunci, procurorii i-au prezentat învinuirile, dar nu l-au audiat, Walter solicitând un nou termen pentru a fi audiat.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii financiare substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliția Română preciza că sportivii sunt înregistrați la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliția Română.

În 14 noiembrie, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Cluj, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au făcut două percheziții la sediile a două cluburi sportive, informa Poliția Română.

Perchezițiile au vizat ridicarea unor înscrisuri și documente, precum și identificarea tuturor persoanelor implicate și a participației acestora, într-un caz de delapidare.

Concret, în 9 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca-Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la existența în cadrul unui club sportiv din județul Cluj a unui grup infracțional organizat ce a acționat în vederea delapidării clubului.

Cauza a fost înaintată la DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj pentru competentă soluționare.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale «in rem», sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.7 al.1 și 3 din Legea 39/2003 și art.215 indice 1 al.1, 2 Cod penal”, se arată într-un comunicat de miercuri al DIICOT.

Concret, potrivit DIICOT, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii financiare substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

„Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotați pe piață cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro și care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziției, în contextul unei situații financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate”, arăta DIICOT.

Procurorii DIICOT au efectuat percheziții în municipiile Cluj – Napoca și Ploiești, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării de documente și alte mijloace de probă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a obținut autorizație de percheziție de la instanța clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbaliști între cluburile U Cluj și Petrolul Ploiești, informau surse judiciare.

Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a anunțat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăsește gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploiești, club la care dorește să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autoritățile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susținerea echipei.

În vara acestui an, Petrolul Ploiești a transferat cincisprezece fotbaliști de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaș, 25 ani), George Galamaz (fundaș, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaș, 27 ani), Constantin Grecu (fundaș, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaș, 29 ani), Laurențiu Marinescu (mijlocaș, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaș, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaș, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaș, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaș, 23 ani) și Ionuț Neag (fundaș, 18 ani).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată