FC Rapid a acumulat datorii de 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane sunt către acționarul majoritar George Copos și firmele sale, care este însă dispus să renunțe la o mare parte pentru a scoate clubul din criză, a declarat miercuri președintele CA, Ion Taban.
„Procedura de insolvență poate să sperie dacă nu este înțeleasă, însă situația de acum a clubului este foarte delicată și era singura soluție de a salva clubul. Vineri, Tribunalul București se va pronunța în privnța cererii noastre de intrare în procedura de insolvență. Apoi urmează perioada în care clubul se va afla în insolvență, care poate dura până la doi ani, iar legea permite să fie prelungită cu încă un an. În maxim trei luni trebuie să se aprobe un plan de reorganizare a clubului, trebuie să definitivăm tabloul creditărilor și să începem negocierile cu absolut toată lumea. Este o procedură total transparentă și pot spune că în momentul de față, suma totală pe care clubul o datorează este de 29,4 sau 29,5 miloane de euro. Din această sumă, aproximativ 21 de milioane reprezintă datorii către domnul Copos și firmele sale. Prin intrarea în insolvență, domnul Copos este dispus să renunțe la o foarte mare parte din aceste datorii. Să renunți la 10, 12, 14 milioane e un lucru pozitiv și este un semnal pentru toți creditorii clubului că vor înțelege situația în care ne găsim și că facem totul să o redresăm”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, Ion Taban, într-o conferință de presă.
Tribunalul București a înregistrat, luni, dosarul privind procedura de insolvență a SC Fotbal Club Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, instanța stabilind ca prim termen de judecată data de 7 decembrie.
Contactat telefonic, acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că a deschis procedura de insolvență la Tribunalul București special pentru a salva clubul și pentru a obține licența pentru sezonul 2013-2014.
Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și angajații clubului fiind neplătiți de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii și față de alte societăți.