E bine în Parlament. Până și amatorul de jilțuri aurite, Gigi Becali, aflat într-o scurtă vizită de acomodare, la Casa Poporului, a exclamat: „Aici stau cu drag! Prima impresie a fost luxul, iar mie îmi place luxul. La Bruxelles au scaune din alea ieftine, de 5 euro, de 10 euro, când mie îmi place să stau pe mese de mii de euro și să beau o cafea”. În următorii patru ani, dosul liberalului Becali ar putea poposi pe scaunele îmbrăcate în piele de Cordoba, din sala de plen, și pe fotoliile moi, din piele de vițel, în care să-și bea cafeaua, la bufet. Nu va avea de ce să se plângă: spațiu vast, marmură și-n closet, covoare groase, candelabre strălucitoare, gadget-uri electronice, cald iarna, răcoare vara, personal la dispoziție și un restaurant dotat pentru pretențiile fiecărui stomac. Se va putea bucura de acest confortabil areal politic, întreținut de contribuabili, fără a oferi nimic în schimb, Parlamentul României fiind populat, mai ales, cu trântori de lux. Al doilea scrutin uninominal, de peste câteva zile nu are cum să dea, deși concurența e de cinci pe-un loc, un Legislativ mai bun.
În primul rând, 62 la sută dintre senatori și deputați candideză pentru un nou mandat, conform unei analize realizate de Institutul pentru Politici Publice (IPP). Ei au avut grijă să se plaseze pe poziții eligibile, așa încât își vor putea reocupa locurile în cele două Camere, majoritatea urmând să-și rezume efortul la a semna condica de prezență, exact ca până acum.
În al doilea rând, se reîntorc și marii chiulangii, și necuvântătorii, și incompatibilii, și cercetații penal, și informatorii. Opt parlamentari trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție – șase de la USL, unul de la UDMR și unul de la PPDD – au șanse să-și păstreze scaunele încă patru ani, dacă instanța nu-i va condamna la închisoare cu executare. Conflictele cu legea, incompatibilitatea dovedită de ANI sau certificatul de colaborator al fostei Securități nu reprezintă obstacole în calea unui nou mandat, nici măcar atunci când candidatul este surprins în cumul de păcate. Deputatul USL Costin Florin Pâslaru, de exemplu, a fost și turnător la Securitate, potrivit unui comunicat CNSAS, și incompatibil, declarat de ANI și de Tribunalul Galați, fiindcă și-a angajat fiul la biroul parlamentar de circumscripție, dar, având susținerea PSD și epiderma ca pingeaua, își vede de drum, mai departe.
În al treilea rând, nou veniții nu par făcuți din alt aluat. Cei ai USL sunt, majoritatea, patroni sau administratori de firme private, care vor să prindă, astfel, o oportunitate de a-și dezvolta afacerile, iar cei ai PD-L provin din fosta administrație centrală și locală, „oameni fără serviciu”, cum ar spune Radu Berceanu, care își caută o slujbă plăcută. Cât despre tânăra generație, mă tem că modelul EBA triumfă prin secretara dansatoare a lui Liviu Dragnea, protejata cu mămica în Guvern.
În concluzie, este prea târziu pentru un Parlament de calitate, pe care, fiindcă nu l-am cerut niciodată, probabil că nu-l merităm.